Din păcate am avut un an cu experienta care ne-a lăsat un gust amar, deși am optat pentru aceasta școală ca se spunea ca este extraordinar de buna, se pare ca noi anul acesta am avut un ghinion. Încă de la început am avut experiente foarte triste. Ca sa ajungem spre final de an sa avem o doamna fără competente didactice. Care sa susțină niște evaluări cu copii pentru final de an, nu știm cât de bine s au corectat evaluările respective. Sa nu mai spunem ca a impus sa luam stilouri copiilor( zis și făcut) dar nu le-a permis sa scrie pe uni din ei cu stiloul, spunând ca este gama frixion și ca de la căldură se va șterge ce au scris copii. Sunt total dezamăgită de aces an școlar și ne gândim ca din toamna sa mutam copilul din aceasta școală, deși la înscriere am menționat unde ne dorim sa intre la grupa, nu s a ținut cont de absolut nimic. DEZGUSTATOR. NU VOM RECOMANDA ACEASTA SCOALA.
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „SF. NICOLAE” - 175
1.1. Viziunea
Învăţarea și orientarea elevilor spre împlinire în viaţa privată şi publică, prin exersarea calităţii de cetăţean capabil să participe activ la activitatea productivă, la viaţa de familie şi la toate nivelurile vieţii în comunitate prin:
- angajarea și implicarea tuturor cadrelor didactice, a întregului personal didactic auxiliar și a celui nedidactic,
- calitate şi performanţă în oferirea serviciilor educaţionale,
- dialog deschis, permanent cu partenerii educaţionali (părinți) şi sociali (comunitate locală).
1.2. Misiunea
Misiunea educațională înțeleasă și asumată de către această școală (elevi, cadre didactice și părinți) și de către întreaga comunitate locală este aceea că Şcoala Gimnazială ,,Sf. Nicolae” educă tinerii în spiritul cetăţeniei democratice, respectând egalitatea de şanse în pregătirea lor, pentru a fi cetăţeni ai unei Europe unite şi de a încuraja elevii şi profesorii pentru a-şi desăvârşi potenţialul pentru cunoaştere şi competenţe individuale în vederea adaptării la o lume dinamică.
Misiunea Şcolii Gimnaziale ,,Sf. Nicolae”, asumată prin Proiectul de dezvoltare instituţională, derivă din: valorile educaţiei, documentele educaţionale în vigoare, necesitatea racordării la standardele şi cerinţele europene în domeniul educaţiei, principiile calităţii educaţiei.
Toate cadrele didactice au obligaţia morală şi profesională să îşi organizeze lecţiile şi activităţile extraşcolare în aşa fel încât să formeze elevi care să fie în stare:
• să-şi cunoască propria valoare,
• să încerce să se autodepăşească,
• să gândească independent,
• să-şi rezolve singuri problemele,
• să-şi planifice sarcini şi să le îndeplinească,
• să comunice în mod eficient cu ceilalţi,
• să-şi descopere calităţile şi să şi le îmbogăţească,
• să ia decizii în mod responsabil,
• să conştientizeze valoarea educaţiei primite.
DOTAREA SCOLII:
- săli de clasă spațioase,
- table smart,
- mobilier școlar adecvat grupelor de vârstă,
- toate sălile de clasă sunt dotate cu calculatoare, imprimante, videoproiectoare,
- laborator de informatică dotat cu echipamente IT de ultimă generație,
- aparate aer condiţionat în toate sălile,
- harta României Gigant,
- sistem rulare pe harta Gigant,
- panou plută cu tablă magnetică,
- panou flip-chart,
- forme geometrice magnetice,
- internet,
- supraveghere video,
- sală de sport mare,
- terenuri de sport amenajate
În apropiere
Alte 59 de școli în Sector 1
Cele mai apropiate de ŞCOALA GIMNAZIALĂ „SF. NICOLAE” - 175:
Școala Gimnazială Eugen Barbu
300 mȘcoală de stat
Școala Gimnazială “Petre Ispirescu” - 171
1,1 kmȘcoală de stat
Scoala Gimnaziala Europeană București
1,2 kmȘcoală privată
Caută și în apropiere
Aici poți citi părerile altor părinți despre ŞCOALA GIMNAZIALĂ „SF. NICOLAE” - 175 și poți vedea mai clar cum este percepută școala în practică, de la program și facilități până la atmosferă și comunicare.
1 recenzie de la părinți
Confirmate pe email și moderate
Distribuția notelor
Pe criterii
Ai avut copilul la ŞCOALA GIMNAZIALĂ „SF. NICOLAE” - 175?
Durează 2 minute Ajuți alți părinți
Ajută și alți părinți cu experiența ta
Dacă ai avut copilul la ŞCOALA GIMNAZIALĂ „SF. NICOLAE” - 175 din Bucuresti, o recenzie sinceră poate face mult mai ușoară alegerea pentru următorii părinți.
Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.
Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.
- Asistenta Medicala
- Psiholog
Program Lung
Predare în limbă
- Romana
Tip Învățământ
- Normal
Din zonă
Evenimente pentru copii în Bucuresti
Mami&Bebe Club
În fiecare vineri, între 10.00 și 12.00, Grădinița Compania Mică devine Mami&Bebe Club.
Cursuri de teatru pentru copii - Invata sa fii tu
Cum îi ajută jocurile de Arta teatrală la 9-12 ani ?
Grup dezvoltare personală Psiholog Cristina Ene
Ne întâlnim o dată pe săptămână, luni sau marți, între 18:00 și 19:30. Emoțiile, conflictele, curajul și răbdarea nu se învață doar din explicații, ci din experiență trăită, cu ceilalți copii. Pentru a-i ajuta începem o nouă serie de grupuri de dezvoltare personală pentru copii.
Evenimente pentru copii în orașul tău
Ateliere, spectacole, zile ale porților deschise și activități din orașul tău, într-un singur email pe săptămână. Fără spam, te dezabonezi oricând.
Explorează alte opțiuni similare
Revendică profilul
Ești reprezentantul ŞCOALA GIMNAZIALĂ „SF. NICOLAE” - 175? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.