1/17

Parte din Ecosistemul Educațional Elite - curte de 1.200 mp, clădire nouă, construită special pentru preșcolari în 2021

Sediul din Comuna Berceni, Ilfov (Str. Dobreni nr. 32D), face parte din același Ecosistem Educațional Elite ca grădinița și creșa din Sector 4 - un parcurs care duce copilul de la creșă, la 18 luni, până la Centrul de Excelență After-school Astoria by Elite, la 11 ani, fără să fie nevoie să schimbați instituția la fiecare etapă. Creșa este acredită de Ministerul Educației.

Clădirea a fost construită special pentru învățământ preșcolar, finalizată în 2021, cu curte proprie de 1.200 metri pătrați, complet amenajată.

Ce găsești aici:

  • Acomodare treptată - părintele rămâne în apropierea copilului atât timp cât este nevoie, până copilul simte că noul mediu îi aparține și lui.
  • Siguranță și atașament - fiecare grupă are o educatoare și o supraveghetoare - doi adulți familiari, mereu alături de copil
  • Grijă individualizată - Fiecare copil este văzut ca individ - cu temperamentul, ritmul și nevoile lui
  • Maximum 10 copii per grupă
  • Metoda noastră - prin joc se întâmplă totul. Gama de jocuri este gândită să stimuleze fiecare arie de dezvoltare - de la motricitate fină și grosieră, la limbaj, gândire logică și relaționare.
  • Cabinet medical propriu și control medical zilnic.
  • Cabinet psihologic și consiliere logopedică.
  • Bucătărie proprie, cu meniuri special concepute pentru copii.
  • Profesori certificați.

Zona Berceni e tot mai căutată de familii tinere care vor un mediu liniștit, în afara agitației urbane, dar fără să renunțe la acces facil — grădinița se află la îndemână, pe jos sau cu mașina, din toată comuna.

Copiii Elite au acces și la Gogoland Forest Experience, un spațiu propriu de explorare în natură, situat la o oră de București, în satul Gogoșari, județul Giurgiu - într-o pădure de salcâmi și o livadă de pomi fructiferi. Aici copiii participă la ateliere de olărit, instalații în pădure, fotografie chimică și tâmplărie de obiect mic, și au acces la „grajdoteca" — o bibliotecă de peste 500 de volume, într-un grajd transformat.

În apropiere

În jurul Cresa Elite - Berceni

Aici poți citi părerile altor părinți despre Cresa Elite - Berceni și poți înțelege mai bine cum arată experiența de zi cu zi, de la program și facilități până la comunicarea cu echipa.

5,0/5

9 recenzii de la părinți

Confirmate pe email și moderate

Distribuția notelor

5 ★
9
4 ★
0
3 ★
0
2 ★
0
1 ★
0

Pe criterii

Educație5,0
Personal5,0
Comunicare5,0
Siguranță5,0
Facilități5,0

Ai avut copilul la Cresa Elite - Berceni?

Durează 2 minute Ajuți alți părinți

Anonim
17 octombrie 2026Recenzie confirmată
5,0

Gradinita Elite respecta toate standardele de calitate, in primul rand fiind acreditata si urmand programa ministerului educatiei. Totul este ff curat, ingrijit, mobilier adaptat varstei, mancare extraordinara pentru cei mici, respectand regulile de tip - fara zahar / dulciuri din comert, meniurile analizand nevoile nutritive. Curtea este mare, copii sunt scosi zilnic afara pe cat permite vremea. De personalul gradinitei, am numai cuvinte de lauda, doamna educatoare de la cresa, dar si doamna ingrijitoare au foarte mare rabdare si atentie cu cei mici!

Educație5Personal5Comunicare5Siguranță5Facilități5
Ți-a fost utilă?
Reprezinți instituția?
Trimite un răspuns
Stefania
6 iulie 2026Recenzie confirmată
5,0

Creșa oferă un mediu curat, organizat și plin de căldură. Personalul este profesionist și foarte apropiat de copii.

Educație5Personal5Comunicare5Siguranță5Facilități5
Ți-a fost utilă?
Reprezinți instituția?
Trimite un răspuns
Anonim
6 iulie 2026Recenzie confirmată
5,0
Educație5Personal5Comunicare5Siguranță5Facilități5
Ți-a fost utilă?
Reprezinți instituția?
Trimite un răspuns
Anonim
6 iulie 2026
5,0

"Recomand cu drag Creșa Elite Berceni! Personalul este extraordinar, atent și implicat, iar copiii sunt înconjurați de grijă și afecțiune. Spațiul este modern, curat și special amenajat pentru cei mici, oferind condiții excelente pentru joacă și învățare. Un loc în care copiii vin cu bucurie și se dezvoltă armonios!" ⭐⭐⭐⭐⭐

Educație5Personal5Comunicare5Siguranță5Facilități5
Ți-a fost utilă?
Reprezinți instituția?
Trimite un răspuns
Anonim
6 iulie 2026Recenzie confirmată
5,0

Un loc minunat pentru dezvoltarea copiilor.

Educație5Personal5Comunicare5Siguranță5Facilități5
Ți-a fost utilă?
Reprezinți instituția?
Trimite un răspuns
Anonim
6 iulie 2026
5,0

Recomand cu toată încrederea! Un loc în care profesionalismul, implicarea și grija față de copii se simt în fiecare zi. Personal dedicat, activități frumoase și un mediu cald, în care copiii se dezvoltă armonios și vin cu drag. Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce faceți și pentru impactul pozitiv pe care îl aveți asupra celor mici. Mulțumesc pentru experiența minunată!

Educație5Personal5Comunicare5Siguranță5Facilități5
Ți-a fost utilă?
Reprezinți instituția?
Trimite un răspuns
Anonim
30 iunie 2026Recenzie confirmată
5,0

Am început anul trecut la creșă și a fost foarte lină acomodarea, deși nu mă așteptam având în vedere faptul ca băiatul meu nu dorea să stea cu oameni noi. Dar aici a intalnit o educatoare extraordinară și un mediu foarte bun.

Educație5Personal5Comunicare5Siguranță5Facilități5
Ți-a fost utilă?
Reprezinți instituția?
Trimite un răspuns
Anonim
30 iunie 2026Recenzie confirmată
5,0
Educație5Personal5Comunicare5Siguranță5Facilități5
Ți-a fost utilă?
Reprezinți instituția?
Trimite un răspuns
Anonim
30 iunie 2026Recenzie confirmată
5,0

O echipă minunată care știe foarte bine ce presupune acomodarea unui copil și tratează cu blândețe și răbdare fiecare etapă. Recomand!

Educație5Personal5Comunicare5Siguranță5Facilități5
Ți-a fost utilă?
Reprezinți instituția?
Trimite un răspuns

Ajută și alți părinți cu experiența ta

Dacă ai avut copilul la Cresa Elite - Berceni din Berceni, o recenzie sinceră poate face mult mai ușoară alegerea pentru următorii părinți.

durează aproximativ 2 minute
Comunitatea Edulio
Ajută-i pe alți părinți cu o sugestie rapidă
Dacă ai observat o informație care nu mai este actuală pe profilul Cresa Elite - Berceni, trimite-ne o sugestie. O verificăm și, dacă se confirmă, o actualizăm — astfel toată comunitatea primește date corecte.
Sugestiile sunt analizate înainte de publicare.
Durează sub 1 minut.
Dă mai departe dacă ți-a fost util

Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.

Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.

Sau urmărește Edulio pentru noutăți și recomandări:

Social Media
Ceva nu mai e corect?
  • Asistenta Medicala
  • Psiholog
  • Bucatarie proprie
  • Acomodare Blanda
  • Poze
  • Loc de joaca exterior
Program Scurt
08:00 - 13:00
2050 lei
Program Lung
08:00 - 18:00
2350 lei

Informații actualizate în iunie 2026

Predare în limbă
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Învățământ
  • Normal
Copii în grupă
10
Vârsta minimă
2 ani
Ceva nu mai e corect?
Adresa nu e corectă?

Evenimente pentru copii în orașul tău

Ateliere, spectacole, zile ale porților deschise și activități din orașul tău, într-un singur email pe săptămână. Fără spam, te dezabonezi oricând.

Parteneriat Edulio

Revendică profilul

Ești reprezentantul Cresa Elite - Berceni? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.

Profil gratuit, administrat de noi
Pachete cu cereri de la părinți
Evenimente publicate gratuit