Școala Gimnazială Specială Nr.7
Scurt istoric
Situată în zona de nord a bucureştiului, şcoala gimnazială specială nr.7 are peste 40 de ani de existență. În viața scolii, căreia I-au trecut pragul multe generații de elevi, îndrumațI de dascăli dăruițI profesiei lor, aflațI mereu în slujba copiilor cu nevoi speciale, au existat momente importante pe care copiii le păstrează vii in amintire.
O clădire veche, aflată pe strada surorilor, care mai poartă încă amprenta timpului, o curte care oferă copiilor atâtea bucurii, o clasă care reprezintă pentru mulțI elevi o “a doua casă”.
Aceasta este, pe scurt, “școala noastră” – o școală pentru “copii speciali”. O școală în care au poposit pentru mai mult sau mai puțin timp oameni care au venit să-șI împlinească menirea prin “copiii lor”, exprimându-șI, astfel, de peste patru decenii, într-o perpetuă ștafetă, nevoia de a sprijini, de a educa, de a dărui, de a forma copiilor abilitățI de viață șI de a le netezi drumul spre o lume ceva mai bună.
În Școala Gimnazială Specială Nr.7 elevii cu cerințe educative speciale sunt beneficiarii unor programe de terapii specifice și de compensare sub îndrumarea profesorilor logopezi, kinetoterapeuți, a profesorilor educatori, cum ar fi:
- Programe de Stimulare cognitivă
- Programe de Terapie ocupaţională
- Programe de Ludoterapie
- Programe de Formare a autonomiei personale
- Programe de Socializare
- Programe de Kinetoterapie
- Programe de Psihodiagnoză și consilierea familiei
- Programe de Terapie a tulburărilor de limbaj
Cadrele didactice sunt devotate activităţii cu elevii cu cerințe educative speciale şi asigură acestora servicii de specialitate, oferind forme particulare de intervenție educațională.
- Profesorii de psihopedagogie specială abordează diferențiat procesul-instructiv-educativ, în care accentul cade pe individualizare
- Curriculum-ul este adaptat particularităţilor psihoindividuale ale elevilor cu cerințe educative speciale
- Școlarizare la domiciliu pentru elevii nedeplasabili
- Servicii educaționale de sprijin prin cadre didactice itinerante pentru elevii cu cerințe educative speciale integrați în învățământul de masă
- Elaborarea unor programe școlare din Curriculum la decizia școlii
- Arte combinate – Mișcare, sunet și culoare
- Dactilopictură
- Școlarii îndemânatici
- Dactilopictura
- Joc și mișcare
În apropiere
Alte 59 de școli în Sector 1
Cele mai apropiate de Școala Gimnazială Specială Nr.7:
Școala Gimnaziala Smart Kids
270 mȘcoală privată
Școala Primara Smart Kids
270 mȘcoală privată
Scoala Primara Atlanthea
310 mȘcoală privată
Caută și în apropiere
Aici poți citi părerile altor părinți despre Școala Gimnazială Specială Nr.7 și poți vedea mai clar cum este percepută școala în practică, de la program și facilități până la atmosferă și comunicare.
Nu există încă recenzii pentru Școala Gimnazială Specială Nr.7
Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.
Ai avut deja contact cu această instituție?
Durează 2 minute Ajuți alți părinți
Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.
Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.
- Program Prelungit
Program Lung
Predare în limbă
- Romana
Tip Învățământ
- Normal
Din zonă
Evenimente pentru copii în Bucuresti
Mami&Bebe Club
În fiecare vineri, între 10.00 și 12.00, Grădinița Compania Mică devine Mami&Bebe Club.
Cursuri de teatru pentru copii - Invata sa fii tu
Cum îi ajută jocurile de Arta teatrală la 9-12 ani ?
Grup dezvoltare personală Psiholog Cristina Ene
Ne întâlnim o dată pe săptămână, luni sau marți, între 18:00 și 19:30. Emoțiile, conflictele, curajul și răbdarea nu se învață doar din explicații, ci din experiență trăită, cu ceilalți copii. Pentru a-i ajuta începem o nouă serie de grupuri de dezvoltare personală pentru copii.
Evenimente pentru copii în orașul tău
Ateliere, spectacole, zile ale porților deschise și activități din orașul tău, într-un singur email pe săptămână. Fără spam, te dezabonezi oricând.
Explorează alte opțiuni similare
Revendică profilul
Ești reprezentantul Școala Gimnazială Specială Nr.7? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.