DESPRE NOI
Odată cu dezvoltarea oraşului Bucureşti a apărut necesitatea extinderii reţelei şcolarede pe raza oraşului. Astfel că în noiembrie 1980 a fost înfiinţată Şcoala Generală nr. 2.
Aceasta a început să funcţioneze într-un local propriu, nou construit pentru această destinaţie.
VIZIUNEA ȘCOLII
Şcoala Gimnazială Nr. 2 se organizează în jurul a patru tipuri fundamentale de învăţare, considerate ca nişte piloni ai educaţiei:
a învăţa să înveți, reprezentând dobândirea instrumentelor cunoaşterii;
a învăţa să faci, în aşa fel încât individul să intre în relaţie cu mediul înconjurător;
a învăţa să trăieşti împreună cu alţii, pentru a coopera cu alte persoane, participând la activităţile umane, fie ele şi realizate prin mijloace IT;
a învăţa să fii, un element important care rezultă din primele trei.
Dacă până acum educaţia s-a concentrat pe a învăţa să ştii şi, în mică măsură, pe a învăţa să faci; considerăm că o şcoală modernă trebuie să ofere instrumentele necesare (metode, stiluri dinamice, interactive) dezvoltării elevului atât pe plan cognitiv cât şi pe plan emoțional. Educaţia nu înseamnă cât de mult ai reţinut, şi nici măcar cât de multe cunoşti. Este capacitatea de a diferenţia între ceea ce ştii şi ceea ce nu ştii.
Viziunea Scolii Gimnaziale Nr. 2 are ca filon central crezul că educația presupune şi o oarecare intuiție a structurii celui educat. Ceea ce înseamnă că elevii trebuie respectați cunoscându-le valorile şi implementându-le pe cele tradiționale împletite cu valorile unei societăți democratice.
MISIUNEA ȘCOLII
Şcoala Gimnazială Nr. 2 acordă şanse egale la educaţie şi învățătură tuturor copiilor, oferind condiţii ca fiecare elev să-şi însuşească cunoştiinţele de bază pentru a se forma ca cetăţean cu principii moral-civice sănătătoase în concordanță cu spiritul valorilor democratice ale Uniunii Europene.
Totodată şcoala pune accentul pe formarea cadrelor didactice capabile să promoveze idei noi pentru a transforma şcoala într-un loc plăcut de educaţie şi instruire accesibil elevilor şi comunităţii locale; acest lucru se realizează prin implicarea activă a părinţilor în activităţile şi procesul decizional al şcolii şi prin colaborarea reală cu Consiliul Local şi Primăria Sectorului 5.
Facilitati:
Program "Școala după școală"
Personal didactic calificat
Săli de clasă moderne
Cabinet de informatică
Limba engleză
Limba franceză
Sală de sport
Activități extra școlare (aerobic, volei, etc)
Asistență medicală
Pază permanentă
Supraveghere video non-stop
Admitere clasa pregatitoare 2024 - 2025
Alegerea unei instituții nu se face doar din prezentări, ci din experiențe reale. Dacă ai avut copilul la Școala Gimnazială Nr. 2 Bucuresti, împărtășește cum a fost. Rândurile tale pot ajuta un alt părinte care trece acum prin aceeași căutare.
Dă mai departe dacă ți-a fost util.
Alegerea unei instituții e mai ușoară când ai informații clare.
Dacă ți-a fost util ce ai găsit aici, poți trimite pagina mai departe unui alt părinte aflat în aceeași căutare. Iar dacă vrei să descoperi în continuare locuri, noutăți și recomandări, ne găsești și pe social media.
Ads
Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?
Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.
Discută despre o colaborare
- Limbi Straine
- Asistenta Medicala
Program Lung
08:00 - 17:00
Predare în limbă
- Romana
Tip Învățământ
- Normal
Vârsta minimă
6 aniExplorează alte opțiuni similare
Școli Private BucurestiȘcoli de stat BucurestiȘcoli cu predare in limba Engleza BucurestiȘcoli cu predare in limba Germana BucurestiȘcoli Montessori BucurestiȘcoli Waldorf BucurestiȘcoli Private Sector 1Școli de stat Sector 1Școli Private Sector 2Școli de stat Sector 2Școli Private Sector 3Școli de stat Sector 3
Parteneriat Edulio
Revendică profilul
Ești reprezentantul Școala Gimnazială Nr. 2? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.
Prezență clară în căutările părinților
Informații actualizate într-un singur loc
Fără costuri de listare inițială