Despre noi
Procesul instructiv-educativ se desfăşoară conform Curriculumului Naţional, îmbogățit cu elemente și teme din Curriculumul Cambridge ESOL, folosind atât tehnici de predare clasice, cât și moderne, materiale didactice performante şi dotări la standarde internaţionale.
Sistemul de predare aprofundată a limbii engleze
oferă copiilor un mare avantaj, asigurându-le reușita la examenele Cambridge, dar și o adaptare foarte ușoară în sistemele educaționale naționale și în cele internaționale.
Încă de la înființare, Olga Gudynn Int’l School (OGIS) a investit în calitate, asigurându-le copiilor atât un mediu propice dezvoltării academice, cât și dezvoltării personale. Campusul Olga Gudynn Int’l School este dotat cu mijloace de învățământ moderne, laboratoare, bază sportivă, cabinet de consiliere școlară, spații de joacă atractive, grădină de zarzavat, mini-fermă de animale, cantină proprie pentru o alimentație diversificată și ateliere de artă pentru dezvoltarea creativității.
Standarde înalte pentru o educaţie de calitate
OGIS derulează parteneriate şi schimburi de experienţă cu UNESCO, ERASMUS+ şi instituţii de învăţământ din Elveţia, Marea Britanie, SUA, Finlanda şi Germania pentru a implementa cele mai bune strategii din educație.
O echipă de profesioniști, formată din profesori români, profesori internaționali și experți în educație, oferă copiilor o pregătire academică de excepție, experiențe de viață practice în diferite domenii și valori care îi vor ajuta pe tot parcursul vieții.
O LUME MAGICĂ
Te invităm să descoperim împreună lumea!
Grădinițele Olga Gudynn sunt instituții de învățământ autorizate și acreditate de Ministerul Educației, ce urmăresc curriculumul național, aprofundând teme din curriculumul britanic Early Years Foundation Stage (EYFS).
Grădinițele noastre sunt un tărâm de poveste, unde cei mici vin cu plăcere, se simt iubiți și în siguranță, iar învățarea se face prin joc.
Pe acest tărâm al inocenței, copiii descoperă lumea din jurul lor, interpretează roluri, învață să își exprime opiniile și să își facă prieteni.
Scopul grădinițelor noastre este dezvoltarea armonioasă a copiilor și pregătirea lor pentru provocările vieții cotidiene.
Predarea se face atât în limba română, cât și în limba engleză, pentru a-i învăța pe cei mici să comunice cu ușurință în ambele limbi și să fie deschiși unui mediu multicultural. Copiii sunt provocați să depășească orice bariere de comunicare și socializare, prin activități interactive, susținute de profesori internaționali din Marea Britanie, Spania și Serbia.
Membrii echipei Grădinițelor Olga Gudynn sunt aleși atât pentru performanțele și pregătirea profesională, cât și pentru afecțiunea și dragostea pe care le-o oferă copiilor.
OGIS este alegerea potrivită pentru familiile care își doresc o grădiniță unde copiii sunt provocați să-și dezvolte mintea, creativitatea și spiritul!
Program gradinita
O zi în grădinița noastră
Programul zilnic pentru grupele mică, mijlocie și mare urmărește Curriculumul Național și Curriculumul Britanic Early Years Foundation Stage (EYFS):
Primirea copiilor (Triaj Medical): 08:00 – 08:30
Program A (standard): 8:00-13:00
- 08:00 – 09:00 Activități liber-alese pe centre de interes;
- 09:00 – 09:30 Micul dejun – se serveşte în sala de mese;
- 09:30 – 11:30 Activități frontale / Cluburi incluse în taxă;
- 11:30 – 12:00 Jocuri în aer liber;
- 12:00 – 12:30 Masa de prânz pentru grupele mici;
- 12:30 – 13:00 Masa de prânz pentru grupele mari.
Program B (standard cu activități pentru dezvoltare personală): 13:00-17:00
- 13:00 – 15:00 Program de odihnă;
- 15:00 – 16:00 Înviorare / Gustarea de după-amiază;
- 16:00 – 16:30 Cluburi şi activități extraşcolare;
- 16:30 – 17:00 Jocuri în aer liber.
Acest program este orientativ, timpul dedicat activităților este alocat în funcție de vârsta copiilor.