Gradinita nr 24

Gradinita nr 24

ACREDITATA

Descriere

Istoric

Grădiniţa nr. 24 fost înfiinţată în februarie 1981, aflându-se la vremea respectivă în subordinea întreprinderii  ICEMENERG şi având puternice conotaţii politice.

În anul 1991 a fost semnat un act adiţional între Consiliul Local şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti prin care Grădiniţa Nr. 24 intră în subordinea Primăriei Sectorului 3, aparţinând de InspectoratulŞcolar al Sectorului 3 (I.S.3).

Sistemul de învăţământ românesc a înregistrat progrese remarcabile, în ciuda condiţiilor economice grele şi a deselor schimbări sociale înregistrate după 1989.

Situaţia Grădiniţei nr. 24 s-a schimbat radical de la înfiinţare şi până în prezent, mari modificări observându-se în special în dotarea material şi nu numai. La vremea aceea se utiliza o dotare tradiţională (planşe desenate de educatoare, jetoane confecţionate manual, diafilme, etc.), spre deosebire de prezent când se folosesc tot mai mult mijloace moderne de predare şi învăţare (material didactice tipizate, videoretroproiector care dinamizează şi atrage în orice activitate, softuri educaţionale, lucrul în echipe, etc.).

Dotari

Săli de clasă spațioase având triplă funcționalitate, dotate cu mobilier nou, modern și aparatură electronică; 

✓ Sală de sport cu echipament adecvat vârstei;

 ✓ Bibliotecă 

✓ Cabinet medical și cabinet de consiliere psihopedagogică;

 ✓ Materiale didactice moderne, diversificate, adaptate fiecărui nivel de vârstă; 

✓ Bucătărie proprie cu meniu diversificat, sănătos, adaptat specificului vârstei (mic dejun, prânz, gustări); 

✓ Spălătorie proprie;

 ✓ Centrală termică proprie.

 

Activitati optionale
ActivitățI opționale conform curriculumului la decizia școlii aprobat de inspectorul de specialitate pentru anul 2021-2022:

Educarea limbajului: călătorie în lumea basmelor!, căsuța cu povești!; în lumea poveștilor șI a poeziilor!;
Educație rutieră: strada nu e loc de joacă!; hai la drum, mici pietoni!
Educație pentru societate: micii actori!
Educație pentru sănătate: minte sănătoasă într-un corp sănătos!
 

* activitățile opționale se desfășoară  pe grupe de vârstă, în sala de grupă, fiind susținute de către doamnele educatoare.

Date Contact

Facilitati

  • Bucatarie proprie
  • Asistenta Medicala
  • Psiholog
  • Grupa Baby
  • Program de vara

Detalii

Predare in limba
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Invatamant
  • Normal
Obține indicații

Link-uri care te-ar putea interesa:

  • Gradinite Private Bucuresti
  • Gradinite de stat Bucuresti
  • Gradinite cu predare in limba Engleza Bucuresti
  • Gradinite cu predare in limba Germana Bucuresti
  • Gradinite Montessori Bucuresti
  • Gradinite Waldorf Bucuresti
  • Gradinite Private Sector 1
  • Gradinite de stat Sector 1
  • Gradinite Private Sector 2
  • Gradinite de stat Sector 2
  • Gradinite Private Sector 3
  • Gradinite de stat Sector 3
  • Gradinite Private Sector 4
  • Gradinite de stat Sector 4
  • Gradinite Private Sector 5
  • Gradinite de stat Sector 5
  • Gradinite Private Sector 6
  • Gradinite de stat Sector 6
  • Crese Private Bucuresti
  • Crese de stat Bucuresti
  • Crese Montessori Bucuresti
  • Crese cu predare in Engleza Bucuresti
  • Crese cu predare in Germana Bucuresti
Creștem împreună!

Mulțumim că folosiți lista noastră cu instituții educaționale. Ne străduim să oferim acces la informații relevante și actualizate pentru a face procesul de căutare și selectare a instituțiilor cât mai simplu și eficient posibil. Dorim ca platforma noastră să fie utilă și relevantă, de aceea feedback-ul dumneavoastră este important pentru noi.

Reprezinți Gradinita nr 24?

Adăugăm instituții noi în fiecare zi, așa că dacă reprezentați una și doriți să actualizați gratuit profilul, nu ezitați să ne contactați.

Dacă nu gasiți profilul instituției dvs. va rugam sa anuntați pentru a adauga profilul gratuit.

Adăugați o instituție
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru.Politica de Cookies