Scurtă Descriere

“Copiii învață mai bine atunci când sunt într-un climat socio-afectiv sigur, 

când relaționează plăcut cu părinții, cu educatorii și cu ceilalți din jurul lor.”

John Bennet, UNESCO 2004

Grupele de preșcolari din cadrul  Școlii Gimnaziale „Maica Domnului” București își desfășoară activitatea în doua sedii: sediul central din Strada Ion Maiorescu Nr. 32, cu 5 grupe program normal și sediul din Strada Cobiliței Nr. 8, cu 2 grupe program prelungit. Ambele sedii dispun de parcuri de joacă special amenajate pentru copiii de vârstă preșcolară, pentru jocurile în aer liber, fiind asigurată în permanentă securitatea copiilor atât în interior cât și în exterior.

Învățământul preșcolar  promovează un program educațional de calitate, cu un curriculum pentru educație timpurie centrat pe copil, destinat vârstei de 3-6 ani, care vizează pregătirea pentru scoală și dezvoltarea individuala a copilului.

Principiile care stau la baza curriculumului pentru educație timpurie sunt principiul individualizării, principiul învățării bazate pe joc, principiul diversității contextelor și situațiilor de învățare, principiul alternării formelor de organizare ale activității, principiul parteneriatului cu familia și comunitatea și principiul interculturalității.

Personalul didactic are pregătire în specialitate, folosește metode și mijloace didactice moderne, având la dispoziție o bază materială modernă în scopul satisfacerii nevoilor copiilor și atingerii țintelor educaționale, oferind șanse egale fiecărui copil.

Citește părerile părinților despre Gradinița Scolii Maica Domnului din Bucuresti și vezi cum a fost experiența lor în raport cu programul, facilitățile, comunicarea și atmosfera generală.

Fii primul care spune cum a fost

Nu există încă recenzii pentru Gradinița Scolii Maica Domnului

Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.

Ai avut deja contact cu această instituție?

Durează 2 minute Ajuți alți părinți

Comunitatea Edulio
Ajută-i pe alți părinți cu o sugestie rapidă
Dacă ai observat o informație care nu mai este actuală pe profilul Gradinița Scolii Maica Domnului, trimite-ne o sugestie. O verificăm și, dacă se confirmă, o actualizăm — astfel toată comunitatea primește date corecte.
Sugestiile sunt analizate înainte de publicare.
Durează sub 1 minut.
Dă mai departe dacă ți-a fost util

Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.

Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.

Sau urmărește Edulio pentru noutăți și recomandări:

AdAd Prichindel
Ceva nu mai e corect?
Predare în limbă
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Învățământ
  • Normal
Ceva nu mai e corect?
Adresa nu e corectă?

Evenimente pentru copii în orașul tău

Ateliere, spectacole, zile ale porților deschise și activități din orașul tău, într-un singur email pe săptămână. Fără spam, te dezabonezi oricând.

Parteneriat Edulio

Revendică profilul

Ești reprezentantul Gradinița Scolii Maica Domnului? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.

Profil gratuit, administrat de noi
Pachete cu cereri de la părinți
Evenimente publicate gratuit