Grădinița Nr.94
Închisă temporar
Despre Grădinița Nr. 94
Un mediu ca acasă, în care copilul are parte de înțelegere, căldură, răbdare, empatie și dedicare din partea colectivului. Asta oferă Grădinița nr. 94 celor circa 270 de prichindei care îi trec zilnic pragul. Sunt împărțiți în 12 grupe și petrec împreună cu cele 24 de doamnele educatoare de la 7.30 la 17.30.
În tot acest timp, au două mese principale și două gustări, dorm la amiază, iar în restul timpului fac tot felul de activități menite să-i învețe, să-i pregătească pentru școală, pentru viață.
Programul educațional cuprinde educarea limbajului, începuturi în aritmetică și misterul numerelor, dezvoltare emoțională, socială și personală, înțelegerea și descoperirea lumii din jurul nostru, arte plastice, sport etc. Activitățile opționale includ limba engleză și dans modern.
Grădinița 94 este situată într-o oază de verdeață, în apropierea parcului Drumul Taberei, într-o zonă frumoasă, sigură, ferită de strada principală. Are o curte generoasă, dotată cu echipamente de joacă specifice vârstei preșcolare, iar sălile de grupă sunt mari, luminoase, amenajate cu mobilier modern. Avem centrală și bucătărie proprie, unde pregătim mesele copiilor.
Grădinița nr. 94 a funcționat încă din 1971 în incinta Liceului Pedagogic, iar datorită numărului mare de elevi și a necesității existenței unei unități preșcolare în care să se desfășoare practica pedagogică, în 1972 a fost construită clădirea actuală, special pentru prichindeii de grădiniță.
Nivel: preșcolar
Program grădiniță: 07.30 – 17.30
Capacitate: 12 grupe
Număr copii în grupă: 23
Număr educatoare: 24
Mese: mic dejun, prânz, 2 gustări (contra cost)
Dotări:
- 12 săli cu triplă funcționalitate;
- izolator;
- bucătărie proprie;
- centrală;
- spațiu de joacă exterior.
Cursuri opționale: limba engleză (gratuit) și dans (contra cost)
Program : 07:30 - 17:30
În apropiere
Alte 66 de grădinițe în Sector 6
Cele mai apropiate de Grădinița Nr.94:
Grădinița Nr. 209
340 m5,0(1)Grădiniță de stat
- G
Grădinița Nr. 217 - Str. Brașov
530 mGrădiniță de stat
Grădinița 87 Spiridușii
640 m5,0(1)Grădiniță de stat
Caută și în apropiere
Citește părerile părinților despre Grădinița Nr.94 din Bucuresti și vezi cum a fost experiența lor în raport cu programul, facilitățile, comunicarea și atmosfera generală.
Nu există încă recenzii pentru Grădinița Nr.94
Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.
Ai avut deja contact cu această instituție?
Durează 2 minute Ajuți alți părinți
Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.
Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.
- Bucatarie proprie
- Loc de joaca exterior
- Limbi Straine
- Dans
Program Lung
Predare în limbă
- Romana
Tip Învățământ
- Normal
Din zonă
Evenimente pentru copii în Bucuresti
Mami&Bebe Club
În fiecare vineri, între 10.00 și 12.00, Grădinița Compania Mică devine Mami&Bebe Club.
Cursuri de teatru pentru copii - Invata sa fii tu
Cum îi ajută jocurile de Arta teatrală la 9-12 ani ?
Grup dezvoltare personală Psiholog Cristina Ene
Ne întâlnim o dată pe săptămână, luni sau marți, între 18:00 și 19:30. Emoțiile, conflictele, curajul și răbdarea nu se învață doar din explicații, ci din experiență trăită, cu ceilalți copii. Pentru a-i ajuta începem o nouă serie de grupuri de dezvoltare personală pentru copii.
Evenimente pentru copii în orașul tău
Ateliere, spectacole, zile ale porților deschise și activități din orașul tău, într-un singur email pe săptămână. Fără spam, te dezabonezi oricând.
Explorează alte opțiuni similare
Revendică profilul
Ești reprezentantul Grădinița Nr.94? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.