Am o experiență excelentă cu Busy Bees și nu pot decât să o recomand din toată inima. I-am înscris pe ambii mei copii încă de la vârsta de 1 an, iar adaptarea a fost surprinzător de ușoară — în doar o săptămână s-au simțit deja în siguranță și confortabil. Educatoarea este o persoană deosebită: empatică, blândă, atentă la nevoile fiecărui copil și foarte dedicată. Se vede clar câtă pasiune pune în ceea ce face, iar copiii o iubesc și se atașează rapid de ea. Creează un mediu cald, liniștit și plin de afecțiune, exact ceea ce îți dorești ca părinte. Activitățile sunt variate și creative — cântă, dansează, învață prin joacă și descoperire, iar fiecare zi este diferită și interesantă pentru ei. Am observat progrese frumoase în dezvoltarea lor, atât emoțională, cât și socială. Cel mai important pentru mine este că merg cu drag la grădiniță, sunt fericiți și liniștiți, iar despărțirea de dimineață se face fără lacrimi sau stres. Pentru un părinte, acest lucru contează enorm. Este un loc în care copiii sunt cu adevărat îngrijiți, înțeleși și iubiți. Recomand cu toată încrederea!
Gradinita Busy Bees Academy
10 idei pentru adaptarea copilului la mediul de gradinita
Gradinita reprezinta un start in viata oricarui copil, care presupune o cunoastere prin intermediul invatarii, experimentand, practicand jocuri, intalnind un colectiv, invatand prin mijloace de instruire regulile impuse de adulti si prin multi stimuli ai dezvoltarii sale. Copilul are o pozitie privilegiata in familie si din aceasta cauza atunci cand apare o schimbare sau despartirea pentru cateva ore, el se va impotrivi, plangand.
Adultii nu suporta sa-si vada copiii plangand. Aici sunt niste idei pentru adaptarea copilului la mediul de gradinita, cu scopul de a-ti ajuta copilul sa treaca mai usor peste primele saptamani de gradinita.
- 1.Prin joc copilul este foarte activ si interesat de tot ceea ce face. Cand un copil se joaca, el invata sa respecte niste reguli, sa castige si sa piarda, isi dezvolta atentia si imaginatia. Joaca reprezinta un antidot atat pentru plictiseala cat si pentru obisnuinta, de aceea este necesar sa-ti acorzi timp si sa te implici in pregatirea copilului tau cu cateva luni inainte de prima zi de gradinita.
- 2. Copilul care nu este pregatit emotional pentru inceperea gradinitei, nu va sti de ce se afla acolo. Va trebui sa participe la activitati si, obisnuit sa se joace singur, sa alerge singur, ii va fi greu sa se integreze in grup. Organizarea unor intalniri cu copii de aceeasi seama va usura mai mult experienta intrarii in colectivitate. Nu trebuie acordata multa atentie in activitatea lor, ci trebuie sa i se explice in privat ceea ce greseste. Atunci cand greseste, copilul isi da seama si astfel se autocorecteaza.
- 3. Copilul trebuie sa urmeze niste reguli. Este firesc ca in primii ani de viata ai copilului, mama sa aiba un rol important si sa ii impuna niste sarcini precum activitatile pe care le va face la gradinita. Supraveghind atent copilul, poti sa cresti numarul de sarcini treptat, insa este de preferat sa nu-l corectezi mereu. Fiecare copil progreseaza in ritmul lui.
- 4.Cititul este important in dezvoltarea unui copil. Cititul il dezvolta intelectualul si are ca urmare deprinderea de abilitati de comunicare si interactiune, imbogatind cunostiintele copilului. Prin citit, copilul isi dezvolta atentia si memoria.
- 5. Un prescolar nu trebuie sa fie supus sa invete o structura ampla a limbajului, construirea discursurilor, sa coloreze tinand cont de anumite contururi. Important este ca cei mici sa coopereze, sa se joace impreuna.
- 6. Copiii cu stima de sine reusesc sa faca fata mai bine situatiilor si comportamentelor de risc care ar aparea in jurul lor. Adultii trebuie sa ii sustina in ceea ce priveste exprimarea emotiilor negative prin a-i incuraja permanent pe piticii lor, construindu-le un mediu sigur, aprobator.
- 7. Prezinta-i din timp mersul la gradinita ca pe ceva pozitiv si interesant. Povesteste-i despre activitatile pe care le va face, despre surprizele de acolo, familiarizeaza-l cu locul de dinainte sa inceapa gradinita.
- 8. Exista cateva reguli de politete pe care cel mic trebuie sa le respecte in public. Acestea reprezinta modul in care il educi si il disciplinezi ca parinte. Unul dintre primele bune maniere pe care copiii il invata este sa nu ii intrerupa pe ceilalti in discutii sau cand vorbesc la telefon. In general, si respectul diferentei de varsta este o maniera de urmat. Reamintirea sau repetarea constanta a bunelor maniere va ajuta la o educatie mai buna pentru copilul dumneavoastra.
- 9. Cu putina creativitate, iti inveti mai usor copilul sa-si recunoasca imaginea si cine este . Poti sa asimilezi imagini cu obiecte, poti sa-l inveti pe copil sa se prezinte, sa stie sa raspunda la intrebarile de baza care i se pun.
- 10. Dezvoltarea fizica este importanta mai ales in primii ani de viata, perioada in care aceasta trebuie sa fie continua. Masoara-ti copilul la anumite intervale de timp cu o banda de masurat sau cu o rigla si vei observa cat a crescut dupa primul an de gradinita.
Programe
- 8.00-8,30- Sosirea copiilor /Jocuri si Activitati liber alese
- 8.30-9.00-Micul Dejun
- 9.00-10,50 Rutine ,jocuri si activitati pe centre de interes
- 10,50-11,00-Gustarea de fructe
- 11.00-12,30-Rutine, jocuri si activitati (jocuri de miscare,jocuri disctractive,concursuri, spectacole de teatru, auditii literare/muzicale,activitati in aer liber,vizite)
- 12,30-13.00 Masa de pranz
- 13,00-15.30-Rutine si somn
- 15.30-16.00-Gustare
- 16.00-17.00 / 18,30-Jocuri si activitati liber alese (jocuri pe centre de interes,jocuri de miscare,jocuri distractive,concursuri, spectacole de teatru,auditii literare/muzicale,activitati in aer liber,vizite)
Rutine si tranzitii : pregatesc copiii pentru activitatile ce urmeaza si implicit derularea jocurilor de dezvoltare a aptitudinilor individuale (deprinderi de igiena individuala si colectiva,deprinderi de ordine si disciplina,deprinderi de autoservire,deprinderi motrice,deprinderi de comunicare ,deprinderi de lucru independent,
Jocuri si activitati liber alese: jocuri de miscare, jocuri pe centre de interes, jocuri distractive, auditii muzicale, spectacole de teatru, activitati in aer liber
Grupele pe varsta
- Grupa mijlocie Growing Bees - Grupa de varsta 4 – 5 ani
- Grupa mare Flying Bees - Grupa de varsta 5 – 6 ani
În apropiere
Alte 92 de grădinițe în Sector 2
Cele mai apropiate de Gradinita Busy Bees Academy :
Grădinița Numărul 7
140 mGrădiniță de stat
Gradinita Castelul Copiilor din Tei
170 mGrădiniță privată
Grădinița Zuppy - Strada Otesani
310 mGrădiniță privată
Caută și în apropiere
Citește părerile părinților despre Gradinita Busy Bees Academy din Bucuresti și vezi cum a fost experiența lor în raport cu programul, facilitățile, comunicarea și atmosfera generală.
1 recenzie de la părinți
Confirmate pe email și moderate
Distribuția notelor
Pe criterii
Ai avut copilul la Gradinita Busy Bees Academy ?
Durează 2 minute Ajuți alți părinți
Ajută și alți părinți cu experiența ta
Dacă ai avut copilul la Gradinita Busy Bees Academy din Bucuresti, o recenzie sinceră poate face mult mai ușoară alegerea pentru următorii părinți.
Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.
Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.
- Program Prelungit
- Acomodare Blanda
- Limbi Straine
- Pictura
- Teatru
Program Scurt
Program Lung
Predare în limbă
- Romana
Tip Învățământ
- Normal
Din zonă
Evenimente pentru copii în Bucuresti
Mami&Bebe Club
În fiecare vineri, între 10.00 și 12.00, Grădinița Compania Mică devine Mami&Bebe Club.
Cursuri de teatru pentru copii - Invata sa fii tu
Cum îi ajută jocurile de Arta teatrală la 9-12 ani ?
Grup dezvoltare personală Psiholog Cristina Ene
Ne întâlnim o dată pe săptămână, luni sau marți, între 18:00 și 19:30. Emoțiile, conflictele, curajul și răbdarea nu se învață doar din explicații, ci din experiență trăită, cu ceilalți copii. Pentru a-i ajuta începem o nouă serie de grupuri de dezvoltare personală pentru copii.
Evenimente pentru copii în orașul tău
Ateliere, spectacole, zile ale porților deschise și activități din orașul tău, într-un singur email pe săptămână. Fără spam, te dezabonezi oricând.
Explorează alte opțiuni similare
Revendică profilul
Ești reprezentantul Gradinita Busy Bees Academy ? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.