În activitățile noastre îmbinăm dezvoltarea intelectuală, cu dezvoltarea personală și emoțională, ne adaptăm nevoilor fiecărui copil, astfel încât să își atingă potențialul maxim. Limbajul folosit în relația cu copiii este pe direcția dezvoltării unei “mentalități de creștere”, de tipul “pot”, “vreau”, “îmi place”.
Cadre didactice la efectuarea temelor, blânde și empatice, care dezvoltă auto-motivația copiilor, astfel încât ei să învețe din plăcere, din curiozitate și din conștientizare.
Suntem Ași în activități educative, zilnic avem câte un atelier educativ. La noi, copiii petrec timpul cu rost, implicându-se în diferite activităti, pe centre de interes.
- Știință, experimente științifice, robotică, activități STEAM, lego, șah, cultură generală;
- Muzică și dans, instrumente muzicale, cultură generală muzică, mari muzicieni ai lumii;
- Artă culinară, ateliere de gătit;
- Grădinărit, inclusiv multe informații despre plante, ciclul de viață al plantelor;
- Artă creativă (pictură, lucru manual, cusut, țesut, lipit, decupat, portrete) și origami;
- Teatru și public speaking, inclusiv teatru de improvizație. Avem noi costume deosebite, din multe domenii teatrale (antic, eroi, povești, epoca modernă, scenetă Crăciun).
În fiecare zi avem Club de Engleză (20 minute/zi), Club de Lectură (15 min/zi), Matematică Distractivă și Logică Matematică (15 min/zi).
Educație personalizată fiecărui copil. Fiecare copil este unic și ne adaptăm pentru a-i identifica și dezvolta potențialul;
Spațiu generos la exterior (cca 300 mp: 130 mp curte interioară și 200 mp zona de codru lângă noi). Mult timp petrecut afară: diverse jocuri educative și de perspicacitate, vânătoare de comori, de echilibru, trasee, de echipă, sport, yoga, creșterea concentrării, întărirea sistemul imunitar.
Program si Tarif:
Preluare copii de la scoala si pana la ora 18:00, 2 mese pe zi, ateliere educative zilnic, engleza zilnic, totul la 1700 lei.
Succesul începe în copilărie! 🫶
Vă așteptăm cu drag la o discuție și vizionare!
Ai servicii dedicate copiilor?
Mii de părinți intră zilnic pe Edulio. Transformă acest spațiu în oportunitatea ta de a fi descoperit
- Poze
- Spatiu verde
- Program Prelungit
- Limbi Straine
- Acomodare Blanda
- Asistenta Medicala
- Firma Catering
- Loc de joaca exterior
- Program de vara
- Dans
- Micii cercetasi
- Robotica
- STEM
- STEAM
- Teatru
- Pictura
- Cooking
- Transport
- Prietenoasa cu alergiile
- Karate
- Sah
- Modelaj
- Reciclare
- Tenis
- Dezvoltare Personala
- Muzica
- Bune Maniere
- Educatie Fizica
- Logoped
- Meniu ales de un nutritionist
Program Lung
Predare în limbă
- Romana
- Engleza
Tip Învățământ
- Normal
- Montessori
- Waldorf
- Reggio Emilia
Explorează alte opțiuni similare
Revendică profilul
Ești reprezentantul After School Aripi spre Succes? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.