Misiunea

Misiunea Little London International Academy (LLI Academy) este de a pregăti şi educa oameni responsabili care să se manifeste creativ, independent şi tolerant într-o societate modernă. Astfel, prin programul educaţional desfăşurat în şcoala primară, în gimnaziu şi la liceu, accentul este pus pe nevoile individuale şi capacitatea de dezvoltare într-un mediu educaţional, astfel încât toţi membri comunităţii LLI Academy să se poată adapta oricărei societăţi într-un sistem global.

LLI Academy oferă un mediu educaţional propice unei învăţări şi dezvoltări echilibrate, armonizând calificarea academică a cadrelor didactice cu o politică de curriculum şi de evaluare riguros elaborate şi implementate.

Viziunea

LLI Academy îşi propune să devină o comunitate solidă, organizată în jurul principiilor de comunicare, deschisă, bazată pe respect reciproc între elevi, profesori şi părinţi; o comunitate în care esenţa unei dezvoltări personale echilibrate are la bază cunoaşterea interculturală.

Valori

Valorile în care LLI Academy crede și le propune tuturor celor care vin în comunitatea noastră sunt: Lucru în echipă (suntem o comunitate), Respect (acționăm cu responsabilitate), Integritate și Profesionalism.

De ce alegi LLIA

Școala primară LLI Academy are dublă acreditare: atât de la Ministerul Educației din România, cât și de la International Baccalaureat Organization

Elevii LLI Academy vor fi pregătiți și certificați să urmeze treptele superioare în orice instituție de învățământ din România, dar au și deschiderea și pregătirea necesare pentru a urma orice școală  internațională.

Calitatea actului educațional este asigurată inclusiv prin numărul optim de copii în clasă și atenția acordată fiecărui copil.

Performanța academică este susținută prin punerea în practică a informațiilor însușite de copii în situații de învățare reală (ateliere de lucru, proiecte, voluntariat).

Programa școlară românească este predată respectând rigoarea si nivelul educațional International Baccalaureate (IB – www.ibo.org), LLI Academy fiind autorizată să implementeze in România PYP (Primary Years Programme), program adecvat de la grădiniță până la finalul ciclului primar.

Ce vă propunem (obiectivele educaţionale):

  1. Corelarea standardelor educaționale ridicate cu grija pentru dezvoltarea emoțională a fiecărui copil

  2. Alinierea obiectivelor LLI Academy la nevoile și necesitățile societății moderne, aflată într-o permanentă dinamică;

  3. Stimularea curiozităţii şi a nevoii de interogare continuă, pentru dezvoltarea bucuriei de a descoperi şi de a învăţa;

  4. Formarea deprinderilor de a învăţa şi a acumula cunoaştere, individual sau în colaborare, precum şi de a aplica aceste deprinderi în domenii diverse;

  5. Punerea la dispoziţie a unui conţinut internaţional, simultan cu capacitatea de a răspunde unor nevoi şi interese locale;

  6. Instrumente eficiente de evaluare și auto-evaluare;

  7. Formarea elevilor nostri ca cetăţeni ai lumii moderne.

În fiecare an de studiu, propunem 6 teme care sunt finalizate printr-un proiect individual sau colectiv. Fiecare an urmărește aceste teme de cercetare la un nivel de profunzime și detaliere adecvat vârstei.

TAXE DE ȘCOLARIZARE 2024-2025

  • Ciclu primar ( 0-IV): Standard - 08:00 - 15:00 - 7000 Euro  - 8:00 – 16:00 (cu cluburi/teme) 8000 Euro - 8:00 – 17:00 (supraveghere / cluburi extra)  -8500 Euro
  • Ciclu gimnazial (V-VIII) : Standard-  8000 Euro - 8:00 – 16:00 (cu cluburi/teme)   9000 Euro  

 Programul standard:

  • Primar: 8:00 – 15:00
  • Gimnaziu: 8:00 – 14:00 

Aici poți citi părerile altor părinți despre Scoala Little London International Academy și poți vedea mai clar cum este percepută școala în practică, de la program și facilități până la atmosferă și comunicare.

Fii primul care spune cum a fost

Nu există încă recenzii pentru Scoala Little London International Academy

Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.

Durează 2 minuteAjuți alți părințiContează experiențele reale

Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.

Comunitatea Edulio
Ajută-i pe alți părinți cu o sugestie rapidă
Dacă ai observat o informație care nu mai este actuală pe profilul Scoala Little London International Academy, trimite-ne o sugestie. O verificăm și, dacă se confirmă, o actualizăm — astfel toată comunitatea primește date corecte.
ProgramTelefonAdresăEmail / WebsiteTarife
Sugestiile sunt analizate înainte de publicare.
Durează sub 1 minut.
Dă mai departe dacă ți-a fost util

Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.

Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.

Sau urmărește Edulio pentru noutăți și recomandări:

Instrument pentru instituții

Arată părinților recenziile primite

Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.

⭐ Scorul se afișează după încărcare
Ads

Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?

Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.

Discută despre o colaborare
  • Limbi Straine
Program Lung
08:00 - 15:00
Predare în limbă
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Învățământ
  • Normal
Vârsta minimă
6 ani
Parteneriat Edulio

Revendică profilul

Ești reprezentantul Scoala Little London International Academy? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.

Prezență clară în căutările părinților
Informații actualizate într-un singur loc
Fără costuri de listare inițială