MISIUNE

Misiunea noastră este aceea de a stimula dezvoltarea holistică a preșcolarilor, printr-un act educațional deperformanță, prin cunoașterea și respectarea nevoilor și intereselor individuale, prin respectarea ritmului propriude dezvoltare, oferind experiențe de învățare diverse părinților și copiilor, de către cadre didactice competente,responsabile, dedicate și preocupate de propria formare, cu deschidere spre lumea europeană.

VIZIUNE

Grădiniţa cu P.P. „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Ploiești va fi recunoscută pentru promovarea unui învăţământ modern, deschis, flexibil, centrat pe copil, într-un mediu stimulativ, creativ, tolerant şi, mai ales, primitor pentru vârsta preşcolară, astfel încât părintele să-şi ştie copilul în siguranţă, iar acesta să se simtă important, protejat, acceptat şi integrat

Alegerea unei instituții nu se face doar din prezentări, ci din experiențe reale. Dacă ai avut copilul la Gradinita Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil Ploiesti, împărtășește cum a fost. Rândurile tale pot ajuta un alt părinte care trece acum prin aceeași căutare.
Dă mai departe dacă ți-a fost util.

Alegerea unei instituții e mai ușoară când ai informații clare.

Dacă ți-a fost util ce ai găsit aici, poți trimite pagina mai departe unui alt părinte aflat în aceeași căutare. Iar dacă vrei să descoperi în continuare locuri, noutăți și recomandări, ne găsești și pe social media.

Parteneriat Edulio

Revendică profilul

Ești reprezentantul Gradinita Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.

Prezență clară în căutările părinților
Informații actualizate într-un singur loc
Fără costuri de listare inițială