Încă o grădiniță nou-nouță, construită de la zero, a fost înființată în Sectorul 6! Se află pe Str. Lunca Cernei nr. 3, în curtea Școlii Gimnaziale „Sfinții Constantin și Elena”. Este o clădire superbă, modernă, la standarde nZEB, cu un design special la interior.

Va funcționa cu program prelungit și va putea primi, în total, 120 de copii. Lucrările au fost finalizate anul trecut, tot atunci s-a făcut recepția. 

Miercuri, 16 aprilie, prin hotărâre de Consiliu Local, au fost aprobate demersurile pentru înființarea Grădiniței „Sfinții Constantin și Elena” ca unitate de învățământ preșcolar de stat, fără personalitate juridică, în subordinea școlii cu același nume. 

 

Noua grădiniță din Sectorul 6 arată minunat! Are 6 săli de clasă spațioase, de 132 de metri pătrați, cu băi proprii, ferestre mari și pereți decorați cu picturi vesele și mesaje motivaționale.

Sălile, care vor primi câte 20 de copii, sunt împărțite în două: o zonă cu pătuțuri, pentru dormit, și o alta cu măsuțe și scăunele, pentru joc și activități educative. 

  • Clădirea grădiniței are o suprafață desfășurată de 2.446 mp, cu parter și un etaj.
  • La parter se află o sală mare de mese, iar la etaj o sală multifuncțională de 141 mp, cabinet medical, izolator, spălătorie, călcătorie.
  • Are panouri fotovoltaice și solare, lift, grupuri sanitare special făcute pentru prichindei, iar designul este printre cele mai frumoase din țară. 

Sursa: https://administratiascolilor6.ro/admin_scoli_primariesector6/node/9306

Citește părerile părinților despre Gradinita Sf. Constantin si Elena din Bucuresti și vezi cum a fost experiența lor în raport cu programul, facilitățile, comunicarea și atmosfera generală.

Fii primul care spune cum a fost

Nu există încă recenzii pentru Gradinita Sf. Constantin si Elena

Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.

Durează 2 minuteAjuți alți părințiContează experiențele reale

Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.

Comunitatea Edulio
Ajută-i pe alți părinți cu o sugestie rapidă
Dacă ai observat o informație care nu mai este actuală pe profilul Gradinita Sf. Constantin si Elena, trimite-ne o sugestie. O verificăm și, dacă se confirmă, o actualizăm — astfel toată comunitatea primește date corecte.
ProgramTelefonAdresăEmail / WebsiteTarife
Sugestiile sunt analizate înainte de publicare.
Durează sub 1 minut.
Dă mai departe dacă ți-a fost util

Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.

Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.

Sau urmărește Edulio pentru noutăți și recomandări:

Instrument pentru instituții

Arată părinților recenziile primite

Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.

⭐ Scorul se afișează după încărcare
Ads

Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?

Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.

Discută despre o colaborare
  • Program Prelungit
Predare în limbă
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Învățământ
  • Normal
Parteneriat Edulio

Revendică profilul

Ești reprezentantul Gradinita Sf. Constantin si Elena? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.

Prezență clară în căutările părinților
Informații actualizate într-un singur loc
Fără costuri de listare inițială