Misiunea Monterra a început în anul 2010.
De atunci oferim un program educaţional integrat şi complet, bazat pe principii Montessori.
Montessori este o alternativă educaţională recunoscută în România prin Legea Educației și are un Curriculum propriu, aprobat prin Ordin de Ministru pe intervalele de vârstă 3-6 ani şi 6-12 ani.
Am început în 2010 educația cu blândețe, fără pedepse, fără recompense la Monterra cu o clasă de grădiniță. Am crescut treptat, încurajați și susținuți de părinții care cu văzut valoarea pe care o aducem în viața copiilor lor. Astăzi Grădinița Monterra este acreditată de Ministerul Educaţiei Naţionale în alternativa Montessori.
Am continuat firesc cu excelența în educație, alegând cel mai bun parcurs educațional pentru fiecare copil și din 2014 am deschis Școala Primară Monterra, acreditată de Ministerul Educaţiei Naţionale în alternativa Montessori din 2022.
Credem că am acumulat suficientă experiență și că avem destule resurse să îmbrățișăm o nouă provocare: am autorizat Gimnaziul Monterra și începem din septembrie 2024! Astfel, copiii pot beneficia de continuitate la Monterra, până în clasa a VIII-a.
La Monterra:
- Oferim pedagogie Montessori autentică, abordare personalizată pentru fiecare copil, în funcție de nevoile sale, într-un mediu primitor, stimulant și securizant.
- Prin educatorii și profesorii noștri cu diplomă recunoscută Montessori însoțim copiii de la 1,5 ani până în clasa a IV-a.
- Promovăm educaţia Montessori de calitate, atât în rândul comunităţii noastre de părinţi cât şi în rândul publicului larg.
- Creștem Împreună Copii Împliniți este un concept unic pe piața românească, care îmbină educația Montessori și metoda de comunicare ESPERE pentru a hrăni Copilul ca întreg.
- Construim o comunitate bazată pe pasiunea noastră pentru această metodă, completată de comunicarea ESPERE; o comunitate în care părinții și educatorii apelează la limbajul inimii pentru a dezvolta în fiecare copil încrederea în sine, îndependența și plăcerea de a învăța.
Grupele Montessori sunt formate din copii cu niveluri de vârstă diferite pe o plajă de 3 ani pentru a permite copiilor o experienţă socială variată.
În pedagogia Montessori există un proces continuu de adaptare a mediului la copil. Un aspect cheie al acestei pedagogii este activitatea cu sfârşit deschis care permite copilului să exploreze şi dezvoltă gândirea creativă. Munca devine direcţionată din interior şi se bazează pe interesul propriu.
Rutina unei clase Montessori este foarte bine cunoscută de copii; fiecare lucru are locul lui, fiecare activitate are timpul său. Copiii se simt în clasa Montessori ca într-o casă, fapt ce le permite să lucreze singuri şi cu minimă implicare din partea adulţilor timp de trei ore în programul de dimineaţă; ei sunt capabili să aleagă singuri: materialele cu care vor să lucreze, dacă doresc să îi observe pe ceilalţi copii, dacă doresc să se alăture şi să lucreze împreună cu alţi copii, dacă vor ca pur şi simplu să ia o pauză după o perioada de concentrare.
Educatoarea ghidează şi urmăreşte tot acest proces, asemeni unui dirijor invizibil, rezultatul fiind imaginea unei clase de 25-30 de copii de vârste variate lucrând în linişte, folosind voce de interior, mişcându-se liber, graţios şi siguri prin clasă, fiecare în ritmul său, ca un stup de albine zumzăind mulţumit.
Studiile științifice recente asupra capacităţilor cognitive, sociale şi emoţionale ale copiilor validează principiile şi vin în completarea viziunii Montessori asupra copilului. Astăzi, munca Mariei Montessori este continuată de Asociația Internațională Montessori (AMI), înființată chiar de ea în 1929, pentru a continua tradiţia şi a urmări implementarea corectă a principiilor Montessori.
Educatorul:
- Asigură acomodarea lină a copilului la noul mediu, în parteneriat cu părinții, respectând nevoile emoționale ale copilului.
- Construiește un mediu hrănitor, prezentând fiecărui copil materialele potrivite în funcție de ritmul și evoluția lui.
- Direcționează și ghidează cu blândețe activitatea copilului, plecând de la observarea atentă a nevoilor și abilităților lui.
- Urmărește respectarea regulilor comunității care au un rol determinant pentru împlinirea sănătoasă a nevoilor emoționale şi academice ale copilului.
- Dezvoltă o relație de încredere cu fiecare copil, inspirând respectul pentru sine și pentru ceilalți, blândețea și grija, ideea că fiecare copil este diferit şi important în mod egal.
Oferta financiară:
- Pachet programe nivel 3-6 ani:
- Program mediu: 8.00-13.00 – 3000 RON lunar
- Program lung: 8.00-18.00 – 3700 RON lunar
- Pachet programe nivel 1,5-3 ani:
- Program mediu: 8.00-13.00 – 3000 RON lunar
- Program lung: 8.00-16.30 – 3600 RON lunar
- Program extins: 8.00-18.00 – 3800 RON lunar
Contribuție la înscriere:
- taxă de înscriere de 2500 RON nereturnabilă, compusă din: 800 lei, contribuție la prima înscriere, pentru întreg ciclul preșcolar + 1700 lei, contribuție aferentă unui an școlar.
- un depozit, în valoare de 1750 lei; depozitul nu reprezintă un cost suplimentar, ci o plată în avans care se deduce din ultima lună de colaborare.