Programele DoReMi pentru copii sunt special concepute pentru a descoperi prin intermediul unor lecții captivante și pline de jocuri specifice, secretele muzicii. De ce? Deoarece beneficiile muzicii sunt imense, atât pentru copii, cât și pentru părinți, iar muzica și jocul sunt mijloacele cele mai plăcute prin care copiii învață și se dezvoltă. Și cel mai important lucru pe care trebuie să îl imprime educația este plăcerea de a învăța.

Bebe Music (9 – 18 luni)

Cu Bebe Music, copilul are parte de cel mai frumos start în procesul de învățare! Folosim muzica asociată cu semne și mișcare, instrumente muzicale ușor de manevrat, muzica clasică special aleasă pentru a-i stimula copilului conexiunile neuronale, limbajul, urechea muzicală, creativitatea. Împreună cu părintele, copilul va învăța să simtă ritmurile, pentru ca mai apoi să integreze tiparele acestora. Îi vom observa și modela răspunsul la muzică, făcând muzica parte integrantă în viața sa.

Music Start (2 – 4 ani)

Cu Music Start, copiii vor explora muzica într-o atmosferă veselă, alături de părinți: cântece cu semne și mișcare, rime, dans, bătăi din palme și instrumente muzicale ușor de manevrat, sunete din natură, jocuri și povești muzicale. Deoarece copiii au diferite stiluri de învățare și atenția lor este de scurtă durată, încurajam părinții să îi lase să se simtă cât mai confortabil. Fie că se plimbă sau fug, stau deoparte sau în brațe, ei urmăresc, ascultă și învață. Pe parcursul programului, veți observa progrese în cântat, coordonare, limbaj, comunicare, încredere în sine și veți avea parte de experiențe minunate înconjurați de muzică.

Descopăr muzica (3 – 6 ani)

În cadrul acestui program, folosim aceleași metode interactive și atractive: povești, cântece cu semne, cântece cu mișcare, cu ritmuri, instrumente de percuție, materiale vizuale, jocuri. Observăm și învățăm despre timbru, ritm, înălțime, tipare muzicale, dinamică. Descoperim instrumentele orchestrei, ne familiarizăm cu muzica clasică, facem cunoștiință cu compozitorii și cu muzica acestora. Pornim într-o călătorie de explorare, pentru a cunoaște specificul muzicii din diverse părți ale lumii. Treptat, copiii vor reproduce tiparele muzicale tot mai fidel. Deși eforturile lor nu sunt foarte vizibile ca acuratețe, vor începe să demonstreze abilități muzicale îmbunătățite de la săptămâna la săptămână. Unii vor atinge competențe muzicale de bază, fiind pregătiți pentru studiul unui instrument și toți vor avea de câștigat pentru că sunt creativi și stimulați muzical.

Programele se desfășoară la Centrul Sturz, Str. Constantin cel Mare, nr. 41, Timișoara. Participarea se face doar pe bază de înscriere confirmată. Pentru detalii, vă rugăm sa ne contactați!

Aici poți citi părerile altor părinți despre DoReMi pentru copii și poți înțelege mai bine experiența reală legată de program, organizare, categorii și interacțiunea cu instructorii.

Fii primul care spune cum a fost

Nu există încă recenzii pentru DoReMi pentru copii

Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.

Durează 2 minuteAjuți alți părințiContează experiențele reale

Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.

Comunitatea Edulio
Ajută-i pe alți părinți cu o sugestie rapidă
Dacă ai observat o informație care nu mai este actuală pe profilul DoReMi pentru copii, trimite-ne o sugestie. O verificăm și, dacă se confirmă, o actualizăm — astfel toată comunitatea primește date corecte.
ProgramTelefonAdresăEmail / WebsiteTarife
Sugestiile sunt analizate înainte de publicare.
Durează sub 1 minut.
Dă mai departe dacă ți-a fost util

Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.

Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.

Sau urmărește Edulio pentru noutăți și recomandări:

Instrument pentru instituții

Arată părinților recenziile primite

Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.

⭐ Scorul se afișează după încărcare
Ads

Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?

Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.

Discută despre o colaborare
  • Teorie Muzicala
  • Dans / Miscare Scenica
Grupe de vârstă
0 - 3 ani, 4 - 7 ani
Parteneriat Edulio

Revendică profilul

Ești reprezentantul DoReMi pentru copii? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.

Prezență clară în căutările părinților
Informații actualizate într-un singur loc
Fără costuri de listare inițială