Cresa Rose Garden Kids

Cresa Rose Garden Kids

PRIVATA
AUTORIZATA

Descriere

Din prima zi, copilul tău deja învaţă! Fiecare copil este curios să descopere tot ce este nou şi captivant. La Rosegarden Kids, încercăm să găsim un echilibru între învăţarea cognitivă şi cea socială. Jocurile alese spijină copilul în dezvoltarea capacităţii de a învăţa şi îi dă curajul de a-şi asuma riscul de a face greşeli din care să înveţe.

De la jocul în aer liber, la artă, pictură, muzică şi lectură, îi ajutăm pe cei mici să se bucure de anii copilăriei. Fie că sunt la grupele mari sau mici, încurajăm şi potenţăm individualitatea fiecărui copil. Copilul tău va fi expus la un curriculum bine gândit, într-un mediu distractiv şi sigur, învăţând nu doar din cărţi, ci făcând cu mâna lui. Personalul nostru este afectuos, răbdător, aşa că va oferi copiilor toată atenţia de care au nevoie.

De la desene colorate la cărţi interesante, de la misterul ştiinţelor la tainele cifrelor, copiii decoperă în fiecare zi cum să crească mari, isteţi şi descurcăreţi. Cu drag şi răbdare, îi sprijinim pe copii în aventura lor de a descoperi lumea. La noi, copilasului i se crează condiţiile ideale pentru a descoperi lumea în ritm propriu şi prin metode diferite, dincolo de sala de clasă, bucurându-se de experienţe interesante şi construind un viitor mai bun.

Ne concentrăm asupra intereselor fiecărui copil şi incurajăm activităţile de învăţare activă, asigurându-ne că dezvoltarea emoţională a copilului tău va fi sprijinită, cu scopul de a-şi fructifica întregul potenţial cognitiv.

În grupa mare, îi pregătim pentru intrarea la şcoală, punând accent pe matematică,  literatură, ştiinţă şi activităţi de dezvoltare personală. Sarcinile date sunt realizate individual sau în grup, urmărind dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi sociale. Tot ceea ce facem este menit să ducă la dezvoltarea copilului tău, atât fizic cât şi emoţional, punând bazele dezvoltării sale şcolare. Fiecare zi este diferită şi, ca să le trezim interesul, activităţile educative nu sunt desfăşurate doar în grădiniţă, ci şi înafara ei, obişnuindu-i cu lumea în care urmează să intre.

Curriculum-ul nostru este  inspirat din Teoria inteligenţelor multiple (Howard Gardner)  şi corespunzător activităţilor instructiv- educative specifice acesteia. Această teorie se concentrează pe necesităţile individuale şi punctele forte ale fiecărui copil, oferind o varietate de experienţe pentru a promova fiecare tip de inteligenţă. Strategiile noastre de predare sunt concepute pentru a maximiza dezvoltarea deplină a fiecărui copil pe diferite arii de stimulare individuala:

  • sector de creaţie
  • sector de ştiinţă şi investigaţie
  • bibliotecă
  • construcţii
  • joc de rol
  • zona experienţelor tactile

PROGRAME SI TARIFE:

  • PROGRAM NORMAL: 07.30 – 12.00 - 1550 lei/lună
  • Taxă școlară pentru procesul instructiv-educativ – 1050 lei/lună
    Dezvoltare personală, emoțională și socială
    Ore de limba engleză (de 2 ori pe săptămână)
    Comunicare, limbă și limbaj
    Activități pentru dezvoltarea bunelor maniere
    Activități pentru dezvoltarea creativă și estetică
    Activități de dezvoltare psiho-motrică
    Consiliere școlară
    Portofolii și rapoarte de evaluare a Preșcolarilor
    Participare la programe/proiecte educaționale
    Evenimente la nivel de clasă
    Taxă școlară pentru programul de dezvoltare personală, masă și servicii administrative – 500 lei/lună
    Activități opționale cu profesori de specialitate
    Activități experiențiale și de dezvoltare personală
    Diferite ateliere și concursuri
    Activități extracurriculare
    Premii și diplome
    Acțiuni umanitare
    Mic dejun, gustare de fructe (mâncarea este preparată în cantina GRĂDINIȚEI)

  • PROGRAM SCURT: 07.30 – 12.30 - 1750 lei/lună
  • Taxă școlară pentru procesul instructiv-educativ – 1050 lei/lună
    Activitățile enumerate la ”Program normal”
    Taxă școlară pentru programul de dezvoltare personală, masă și servicii administrative – 700 lei/lună
    Activitățile enumerate la ”Program normal”
    Masa de prânz

  • PROGRAM MEDIU: 07.30 – 17.00 - 1900 lei/lună
  • Taxă școlară pentru procesul instructiv-educativ – 1050 lei/lună
    Activitățile enumerate la ”Program normal”
    Taxă școlară pentru programul de dezvoltare personală, masă și servicii administrative – 850 lei/lună
    Activitățile enumerate la ”Program normal” și ”Program scurt”
    Program de odihnă
    Gustarea de după-amiază și activități recreative

  • PROGRAM LUNG: 07.30 – 19.00 -  2000 lei/lună
  • Taxă școlară pentru procesul instructiv-educativ – 1050 lei/lună
    Activitățile enumerate la ”Program normal”
    Taxă școlară pentru programul de dezvoltare personală, masă și servicii administrative – 950 lei/lună
    Activitățile enumerate la ”Program normal”, ”Program scurt” și ”Program mediu”
    Activități recreative în aer liber
    Jocuri de mișcare și de dezvoltare personală

  • Grădiniţa Rosegarden Kids este un loc în care învăţarea este plăcută şi distractivă. Vă aşteptăm cu drag!

Date Contact

Facilitati

  • Psiholog
  • Loc de joaca exterior
  • Bucatarie proprie
  • Program Prelungit

Program

Program Scurt
07:30-12:301750 lei
Program Lung
07:30-19:002000 lei

Detalii

Predare in limba
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Invatamant
  • Normal
Obține indicații

Link-uri care te-ar putea interesa:

  • Crese Private Popesti Leordeni
  • Crese de stat Popesti Leordeni
  • Crese cu predare in limba Engleza Popesti Leordeni
  • Crese cu predare in limba Germana Popesti Leordeni
  • Crese Montessori Popesti Leordeni
  • Crese Waldorf Popesti Leordeni
  • Gradinite Private Popesti Leordeni
  • Gradinite de stat Popesti Leordeni
  • Gradinite Montessori Popesti Leordeni
  • Gradinite cu predare in Engleza Popesti Leordeni
  • Gradinite cu predare in Germana Popesti Leordeni
Creștem împreună!

Mulțumim că folosiți lista noastră cu instituții educaționale. Ne străduim să oferim acces la informații relevante și actualizate pentru a face procesul de căutare și selectare a instituțiilor cât mai simplu și eficient posibil. Dorim ca platforma noastră să fie utilă și relevantă, de aceea feedback-ul dumneavoastră este important pentru noi.

Reprezinți Cresa Rose Garden Kids ?

Adăugăm instituții noi în fiecare zi, așa că dacă reprezentați una și doriți să actualizați gratuit profilul, nu ezitați să ne contactați.

Dacă nu gasiți profilul instituției dvs. va rugam sa anuntați pentru a adauga profilul gratuit.

Adăugați o instituție
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru.Politica de Cookies