After School Kids Palace
Ce înseamnă Afterschool Kids Palace?
Siguranță, responsabilitate și atmosferă propice dezvoltării și asimilării cunoștințelor de către elevi.
Afterschool Kids Palace vine în sprijinul părinților și al copiilor înscriși la școlile de stat, oferindu-le un mediu potrivit vârstei lor, propice dezvoltării și învățării, un loc în care își pot pregăti temele pentru școală. La Kids Palace, copiii găsesc un loc în care se pot destinde, interacționa cu alți copii și în care pot dezvolta noi abilități și cunoștințe.
La Kids Palace, copiii pot desfășura activități educaționale pe toată durata anului, cu excepția sărbătorilor legale.
În cadrul programului de afterschool, elevii pot studia limba engleză într-un program intensiv. La finalul anului școlar, urmarea parteneriatului pe care Școala Gimnazială Kids Palace îl are cu British Council România, elevii pot susține examenele Young Learners (YLE), disponibile pe trei niveluri: Starters, Movers și Flyers.
Programul de bază 12.00 – 18.00 - Tarif: 275 euro/lună
Programul include: preluarea și transportul copiilor de la școală, pregătirea temelor, pregătire suplimentară la disciplinele “Comunicare în limba română” și “Matematică”, prânzul și gustarea de după-amiază.
Activități opționale
Elevii au ocazia să își identifice și să își dezvolte pasiunile în cadrul ofertei de cluburi opționale din programul de după-amiază. Acestea variază în funcție de specificul și alegerile diferitelor generații de elevi: limba englezaă, limba germană, limba franceză, informatică, public speaking, șah, handbal, dans, aikido, pian, actorie, pictură, etc.
La Kids Palace, organizăm tabăra de schi în luna februarie și tabăra de vară, la finalul lunii iunie, tabere la care pot participa și copiii înscriși la programul de afterschool.
În apropiere
Alte 22 de after-school-uri în Sector 4
Cele mai apropiate de After School Kids Palace:
After School - Scoala Gimnaziala SEB
470 mPrivată
Afterschool EuroKid
730 mPrivată
After School - Colegiul Romano-Catolic Sfântul Iosif
1,1 kmDe stat
Caută și în apropiere
Niveluri de educație
Unitățile de mai jos aparțin aceluiași grup instituțional ca profilul pe care ești acum.
Aici poți citi părerile altor părinți despre After School Kids Palace și poți înțelege mai bine cum este experiența reală legată de program, activități, organizare și comunicare.
Nu există încă recenzii pentru After School Kids Palace
Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.
Ai avut deja contact cu această instituție?
Durează 2 minute Ajuți alți părinți
Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.
Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.
- Sah
- Dans
- Karate
- Limbi Straine
- Pian
- Pictura
Program Lung
Informații actualizate în martie 2024Au trecut peste 12 luni, așa că prețurile pot fi schimbate. Confirmă-le cu instituția.
Predare în limbă
- Romana
Tip Învățământ
- Normal
Din zonă
Evenimente pentru copii în Bucuresti
Mami&Bebe Club
În fiecare vineri, între 10.00 și 12.00, Grădinița Compania Mică devine Mami&Bebe Club.
Cursuri de teatru pentru copii - Invata sa fii tu
Cum îi ajută jocurile de Arta teatrală la 9-12 ani ?
Grup dezvoltare personală Psiholog Cristina Ene
Ne întâlnim o dată pe săptămână, luni sau marți, între 18:00 și 19:30. Emoțiile, conflictele, curajul și răbdarea nu se învață doar din explicații, ci din experiență trăită, cu ceilalți copii. Pentru a-i ajuta începem o nouă serie de grupuri de dezvoltare personală pentru copii.
Evenimente pentru copii în orașul tău
Ateliere, spectacole, zile ale porților deschise și activități din orașul tău, într-un singur email pe săptămână. Fără spam, te dezabonezi oricând.
Explorează alte opțiuni similare
Revendică profilul
Ești reprezentantul After School Kids Palace? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.