Scoala Primară și Gimnazială Pro Ingenio

Scoala Primară și Gimnazială Pro Ingenio

PRIVATA
ACREDITATA

Descriere

Copiii sunt precum păsările: trebuie să zboare!

Cei care trec pragul Școlii Gimnaziale Pro Ingenio, pășind alături de dascalii noștri, cu siguranță își vor putea construi cel puțin o pereche de aripi.

Școala Gimnazială Pro Ingenio a luat ființă în anul 2005, din dorința de a asigura un climat familiar continuu copiilor care au început gradinița la Happy Planet Kids.

Școala Gimnazială Pro Ingenio își propune un drum al cunoașterii pe care copiii să îl străbată asumându-și roluri de gânditori, creatori, ascultători, interlocutori și nu în ultimul rând parteneri.

Pro Ingenio propune o educație personalizată a copiilor printr-o metodologie activă, astfel încât fiecare elev să atingă maximul de dezvoltare posibilă pentru capacitățile și aptitudinile sale.

A educa presupune mai mult decât a instrui. Nu ne dorim doar să transmitem cunoștințe sau tehnici pentru a progresa în viata, ci și să dăm sens existenței, favorizând astfel dezvoltarea armonioasă și progresivă a elevului.

A educa presupune mai mult decât a instrui.

Prezentare generală

Școala Gimnazială „Pro Ingenio” respectă curriculumul național românesc considerat de către Organisation for Economic Co-operation and Development ca fiind unul dintre cel mai bine gândit și strucutrat curriculum din regiune.

Motivul pentru care se dorește ca elevii noștri să urmeze curriculum-ul național românesc este acela că în materie de obiective, conținuturi și categorii de activități propune o abordare modernă, interactivă, cu centrare pe elev și valorificarea inteligentelor multiple.

Datorită metodelor de lucru, elevii se pot integra cu usurință oricând în structurile învățământului public românesc, pe de o parte, sau în cele internaționale cu predare în limba engleză, pe de altă parte.

Taxe 2023-2024

  • Taxă de înscriere: 500 euro
  • Taxă educațională: 960 euro/lună
  • Taxă manuale și auxiliare școlare obligatorii
  1. 300 euro/an pentru clasele pregătitoare – a IV-a;
  2. 350 euro/an pentru clasele a V-a – a VIII-a.
  • Cost transport

Costul transportului este calculat pentru transport zilnic de luni până vineri, în funcție de distanța pentru care este solicitat transportul și de tipul acestuia (doar dus, doar întors sau dus și întors);

  1. 150 euro/lună (din punct fix stabilit – Grădinița Happy Planet Kids – strada Lt. Col. Constantin Marinescu, nr. 17 B, Drumul Sării)
  2. 180 euro/lună (pentru zona Militari, Drumul Taberei, Panduri, Rahova, Calea 13 Septembrie, Prelungirea Ghencea)
  3. 220 euro/lună (pentru zone mai îndepărtate)

 În cazul în care se optează pentru transport doar dus către școală sau întors către casă se va achita 65% din taxa de transport.

Modalitatea de plată

Plată lunară: 10 rate lunare. Taxa școlară se achită în avans, între 15-25 ale lunii în curs, pentru luna următoare la cursul BNR din ziua plății.

Plată anuală: se achită la data înscrierii elevului în primul an școlar sau la data reînscrierii acestuia. Se acordă o reducere de 5% dacă plata este făcută în avans, până la data de 1 iulie 2024.

  • Familiile cu mai mulți copii înscriși la Școala Gimnazială „Pro Ingenio” beneficiază de 10% reducere lunară;
  • Perioadele de absentare și vacanțele nu se scad din taxa școlară.

Pașii procesului de înscriere sunt următorii:

  • Programarea unei vizite în campusul „Pro Ingenio” prin apelarea directă a secretariatului la numărul  021 315 65 43 sau prin trimiterea unui e-mail la adresa office@proingenio.ro;
  • Vizitarea campusului şi întâlnire cu directorul instituției  pentru prezentarea ofertei educaţionale, a ofertei financiare și a facilităţilor oferite de şcoală;
  • Interviu cu ambii părinţi;
  • Întâlnirea elevului cu învățătorul, profesorul de engleză și psihologul școlii;
  • Comunicarea deciziei privind admiterea/respingerea copilului;
  • Completarea formularului de înscriere, semnarea contractului educațional și a anexelor aferente și achitarea taxei de înscriere

Date Contact

Facilitati

  • Bucatarie proprie
  • Transport
  • Limbi Straine

Program

Program Scurt
-
Program Lung
08:00-17:00960 euro/luna

Detalii

Predare in limba
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Invatamant
  • Normal
  • Invatamant Britanic
Copii in grupa
20
Varsta minima acceptata
6 ani
Obține indicații

Link-uri care te-ar putea interesa:

  • Scoli Private Bragadiru
  • Scoli de stat Bragadiru
  • Scoli cu predare in limba Engleza Bragadiru
  • Scoli cu predare in limba Germana Bragadiru
  • Scoli Montessori Bragadiru
  • Scoli Waldorf Bragadiru
Creștem împreună!

Mulțumim că folosiți lista noastră cu instituții educaționale. Ne străduim să oferim acces la informații relevante și actualizate pentru a face procesul de căutare și selectare a instituțiilor cât mai simplu și eficient posibil. Dorim ca platforma noastră să fie utilă și relevantă, de aceea feedback-ul dumneavoastră este important pentru noi.

Reprezinți Scoala Primară și Gimnazială Pro Ingenio?

Adăugăm instituții noi în fiecare zi, așa că dacă reprezentați una și doriți să actualizați gratuit profilul, nu ezitați să ne contactați.

Dacă nu gasiți profilul instituției dvs. va rugam sa anuntați pentru a adauga profilul gratuit.

Adăugați o instituție
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru.Politica de Cookies