
Pentru că educația celui mic contează!
Centrul educational black sea kids cu program sportiv,
vă oferă o soluție prin servicii educaționale de calitate alături de cadrele noastre didactice calificate, prin supravegherea și îndrumarea în efectuarea temelor, joacă și mult sport
Astăzi ne-am facut temele, ne-am dezvoltat abilitatile practice printr-un colaj de toamna, am invatat pozitiile bratelor la ora de balet, și am vorbit despre sărbătorirea Zilei Internaționale a Educației, care este marcată anual pe data de 5 octombrie.
Educație Prin sport
Dorim să venim în ajutorul părinților preluând cu responsabilitate efectuarea și înțelegerea lecțiilor, dar și posibilitatea petrecerii timpului liber al copilului dvs. în mod plăcut, în compania altor copii de vârste apropiate. Părinții își pot lăsa copiii la noi, programele noastre fiind concepute având în minte nevoile și dorințele celor mici.
Studiile din ultimii ani au demonstrat că atitudinea este de cele mai multe ori mai importantă decât cunoștințele.
Am construit module independente pentru a putea să participați în funcție de nevoile de dezvoltare pe care le considerați a fi necesare și utile.
Program si tarife: 960 lunar
⚜️program recreativ
⚜️supraveghere si indrumare in efectuarea temelor cu ajutorul cadrelor didactice si a personalului calificat
⚜️activitati educative,limba engleza inclusa
✅ Optional:
Masa: (optional): 25 lei/zi
Transport (optional) :300 lei/luna
Sport zilnic : 360 lei/ luna.
Aici poți citi părerile altor părinți despre After School Black Sea Kids și poți înțelege mai bine cum este experiența reală legată de program, activități, organizare și comunicare.
Nu există încă recenzii pentru After School Black Sea Kids
Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.
Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.
Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.
Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.
Arată părinților recenziile primite
Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.
Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?
Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.
- Dans
- Inot
- Tenis
- Balet
- Karate
- Program de vara
- Pian
- Sah
- Pictura
- Limbi Straine
- Cooking
Predare în limbă
- Romana
Tip Învățământ
- Normal
Revendică profilul
Ești reprezentantul After School Black Sea Kids? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.