DESPRE NOI

Odată cu dezvoltarea oraşului Bucureşti a apărut necesitatea extinderii reţelei şcolarede pe raza oraşului. Astfel că în noiembrie 1980 a fost înfiinţată Şcoala Generală nr. 2.
Aceasta a început să funcţioneze într-un local propriu, nou construit pentru această destinaţie.

Program "Școala după școală"

La Școala Gimnazială nr. 2, Programul ,,Școală după școală” presupune implicare, dinamism, creativitate și empatie – condiții esențiale meseriei de dascăl. Funcționăm cu un număr de 80 de elevi, împărțiți în patru grupe, care provin de la clasele Pregătitoare, clasele I și a II-a. Elevii sunt supravegheați permanent de cadre didactice competente și calificate. Programul ,,Școală după școală” se desfășoară după orele de curs și cuprinde activități cu sprijin specializat: supraveghere și îndrumare în efectuarea temelor, activități de încurajare a lecturii independente, ateliere, activități de tip recreativ.   

Facilitati:

  • Program "Școala după școală"

  • Personal didactic calificat

  • Săli de clasă moderne

  • Cabinet de informatică

  • Limba engleză

  • Limba franceză

  • Sală de sport

  • Activități extra școlare (aerobic, volei, etc)

  • Asistență medicală

  • Pază permanentă

  • Supraveghere video non-stop

Admitere clasa pregatitoare 2024 - 2025

Alegerea unei instituții nu se face doar din prezentări, ci din experiențe reale. Dacă ai avut copilul la After School - Școala Gimnazială Nr. 2 Bucuresti, împărtășește cum a fost. Rândurile tale pot ajuta un alt părinte care trece acum prin aceeași căutare.
Dă mai departe dacă ți-a fost util.

Alegerea unei instituții e mai ușoară când ai informații clare.

Dacă ți-a fost util ce ai găsit aici, poți trimite pagina mai departe unui alt părinte aflat în aceeași căutare. Iar dacă vrei să descoperi în continuare locuri, noutăți și recomandări, ne găsești și pe social media.

Parteneriat Edulio

Revendică profilul

Ești reprezentantul After School - Școala Gimnazială Nr. 2? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.

Prezență clară în căutările părinților
Informații actualizate într-un singur loc
Fără costuri de listare inițială