Ce este pedagogia Waldorf ?

Şcoala Waldorf este o alternativă la învăţământul tradiţional, a cărei pedagogie se bazează pe indicaţiile pedagogice ale lui Rudolf Steiner.

Rudolf Steiner (1861-1925) s-a născut într-o localitate aflată la graniţa dintre Austria şi Ungaria, ca fiu al unui funcţionar al căilor ferate austriece. După ce a absolvit şcoala reală, şi-a luat bacalaureatul la Wiener Neustadt şi a studiat matematica şi ştiinţele naturii la Universitatea Tehnică din Viena. Pe lângă acestea a mai audiat şi cursuri de filosofie, literatură, psihologie şi medicină. 

În acelaşi timp a fost preocupat de experimente şi observări ale naturii, care l-au familiarizat cu metodele de cercetare ale ştiinţelor naturii practicate de Goethe. În anul 1889 a fost chemat la arhiva Goethe-Schiller din Weimar, pentru a se îngriji de editarea operei lui Goethe referitoare la ştiinţele naturii, în cadrul ediţiei patronate de Marea Ducesă Sophie din Weimar. Ca rezultat al studiilor sale asupra operei lui Goethe şi a strădaniilor sale filosofico-metodice, în scopul de a stabili o punte de legătură între gândirea modernă şi perspectiva spirituală, scrie în 1886 „Linii fundamentale ale unei teorii a cunoaşterii în concepţia despre lume a lui Goethe, cu referire îndeosebi la Schiller”. În 1891 apare „Adevăr şi ştiinţă”, o extindere a lucrării sale de doctorat, având de asemenea o temă de teoria cunoaşterii. În anul 1894 apare capodopera sa filosofică: „Filosofia libertăţii”. Sfârşind munca la ediţiile Goethe, Steiner se mută la Berlin, pentru a redacta acolo revista culturală „Magazin de literatură”. Participă intens la viaţa socială şi politică a vremii prin conferinţe, scrieri şi iniţiază diverse modalităţi de lucru cu adulţii. Printre altele, este îndrumătorul unor iniţiative inovatoare în domeniul artei – euritmia, arta vorbirii; al medicinei – medicina de orientare antroposofică; al arhitecturii – arhitectura organică; al agriculturii – agricultura bio-dinamică; al pedagogiei – pedagogia Waldorf, pedagogia curativă, terapia socială. Prima şcoală Steiner elaborează lucrări şi conferinţe despre „caracterul tripartit al organismului social”: viaţa legislativă, viaţa economică şi viaţa culturală. Emil Molt, proprietarul fabricii de ţigarete „Waldorf-Astoria” din Stuttgart, preia aceste idei şi instituie cursuri pentru muncitori. Prin eforturile financiare ale lui E. Molt şi ale muncitorilor, în septembrie 1919 se înfiinţează prima şcoală Waldorf la Stuttgart, şcoală unitară de doisprezece ani, cuprinzând şcoala primară, gimnazială şi cea liceală, deschisă fiecărui om, indiferent de condiţia sa socială. Doi ani mai târziu s-a înfiinţat şi o grădiniţă. Când a fost deschisă, şcoala avea 8 clase şi număra aproximativ 300 de elevi. Purta numele fabricii la care lucrau la început majoritatea părinţilor: „Şcoala liberă Waldorf”. Emil Molt l-a convins pe Rudolf Steiner să preia conducerea pedagogică a şcolii. Această şcoală s-a bucurat rapid de un larg interes public, astfel încât s-a dezvoltat şi a atras după sine înfiinţarea altora asemănătoare în Europa şi America. În Germania aceste şcoli au fost închise în perioada dominaţiei naţional-socialiste, dar şi-au continuat activitatea în Elveţia şi Marea Britanie. După cel de-al doilea război mondial au fost deschise numeroase şcoli Waldorf.

Aici poți citi părerile altor părinți despre Liceul Teoretic Waldorf și poți vedea mai clar cum este percepută școala în practică, de la program și facilități până la atmosferă și comunicare.

Fii primul care spune cum a fost

Nu există încă recenzii pentru Liceul Teoretic Waldorf

Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.

Durează 2 minuteAjuți alți părințiContează experiențele reale

Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.

Comunitatea Edulio
Ajută-i pe alți părinți cu o sugestie rapidă
Dacă ai observat o informație care nu mai este actuală pe profilul Liceul Teoretic Waldorf , trimite-ne o sugestie. O verificăm și, dacă se confirmă, o actualizăm — astfel toată comunitatea primește date corecte.
ProgramTelefonAdresăEmail / WebsiteTarife
Sugestiile sunt analizate înainte de publicare.
Durează sub 1 minut.
Dă mai departe dacă ți-a fost util

Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.

Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.

Sau urmărește Edulio pentru noutăți și recomandări:

Instrument pentru instituții

Arată părinților recenziile primite

Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.

⭐ Scorul se afișează după încărcare
Ads

Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?

Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.

Discută despre o colaborare
Program Lung
08:00 - 17:00
Predare în limbă
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Învățământ
  • Waldorf
Vârsta minimă
6 ani
Parteneriat Edulio

Revendică profilul

Ești reprezentantul Liceul Teoretic Waldorf ? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.

Prezență clară în căutările părinților
Informații actualizate într-un singur loc
Fără costuri de listare inițială