
Misiunea
Misiunea Școlii Anastasia este aceea de a sădi dorința de cunoaștere și spiritul bunei cuviințe însufletele copiilor. Nu ne propunem, așadar, numai o performanță școlară oarecare, ne propunem insuflarea în conștiința elevilor a dorinței pentru adevăr, studiu și lectură, sub îndrumarea cadrelor didactice care dau dovadă de o înaltă moralitate și de pregătire profesională, transformând instituția noastră într-un laborator al caracterelor superioare.
Preocuparea cadrelor didactice și a părinților, în egală măsură, pentru încurajarea hărniciei, a modestiei și a bunătății în micro-universul clasei și al familiei este una autentică, izvorâtă din convingeri și susținută de aspirații creștine. Propunem o competitivitate echitabilă între elevi, disciplina muncii intelectuale, moralitatea vieții și dragostea față de carte – acestea fiind cele trei direcții fundamentale dedezvoltare urmărite de Școala Anastasia care își deschide acum și mereu porțile!
Viziunea
În conformitate cu cerinţele curriculare în vigoare Școala Anastasia propune o instrucție și o educație bazate pe dezvoltarea aptitudinilor și atitudinilor elevilor noştri.
Prin activități de învățare formală, non-formală și informațională, ne dorim să contribuim la dezvoltarea imaginației și a abilităților elevilor/copiilor.
Promovăm o soluţie simplă de dezvoltare echilibrată în spiritul tradițional al școlii românești: familia este un partener egal al cadrului didactic în asigurarea condițiilor optime de dezvoltare și învățare centrată pe elev.
Deși este o școală laică, instituția noastră de învățământ acordă moralei creștine valoarea de principiu fundamental în formarea unei personalități depline. De aceea interesul scolii Anastasia față de cultivarea nevoilor spirituale ale elevilor ei prin impletirea dintre moștenire și aspirație este cel puțin de egală valoare cu interesul pentru asigurarea unei pregătiri performante.
Aici poți citi părerile altor părinți despre Scoala Anastasia și poți vedea mai clar cum este percepută școala în practică, de la program și facilități până la atmosferă și comunicare.
Nu există încă recenzii pentru Scoala Anastasia
Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.
Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.
Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.
Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.
Arată părinților recenziile primite
Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.
Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?
Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.
Predare în limbă
- Romana
Tip Învățământ
- Normal
Revendică profilul
Ești reprezentantul Scoala Anastasia? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.