Apartine de: grădinița cu program prelungit nr.30
 

Încurajăm explorarea și învățarea activă prin materialele educaționale adaptate pentru fiecare grupă de vârstă

Punem la dispoziție o gamă variată de resurse, inclusiv materiale naturale și senzoriale, artistice și educaționale pentru a stimula imaginația, creativitatea și dezvoltarea holistică a copiilor.

 

Zâmbetele celor mici sunt prețioase

Încurajăm toți copiii să exploreze și să se bucure de frumusețea naturii, învățând și crescând în aer liber.

Prin experiențe directe în natură, copiii învață să aprecieze și să respecte mediul înconjurător, dezvoltându-și astfel responsabilitatea și conștiința ecologică.

Citește părerile părinților despre Grădiniţa Program Prelungit NR. 31 din Oradea și vezi cum a fost experiența lor în raport cu programul, facilitățile, comunicarea și atmosfera generală.

Fii primul care spune cum a fost

Nu există încă recenzii pentru Grădiniţa Program Prelungit NR. 31

Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.

Durează 2 minuteAjuți alți părințiContează experiențele reale

Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.

Comunitatea Edulio
Ajută-i pe alți părinți cu o sugestie rapidă
Dacă ai observat o informație care nu mai este actuală pe profilul Grădiniţa Program Prelungit NR. 31, trimite-ne o sugestie. O verificăm și, dacă se confirmă, o actualizăm — astfel toată comunitatea primește date corecte.
ProgramTelefonAdresăEmail / WebsiteTarife
Sugestiile sunt analizate înainte de publicare.
Durează sub 1 minut.
Dă mai departe dacă ți-a fost util.

Alegerea unei instituții e mai ușoară când ai informații clare.

Dacă ți-a fost util ce ai găsit aici, poți trimite pagina mai departe unui alt părinte aflat în aceeași căutare. Iar dacă vrei să descoperi în continuare locuri, noutăți și recomandări, ne găsești și pe social media.

Instrument pentru instituții

Arată părinților recenziile primite

Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.

⭐ Scorul se afișează după încărcare
Ads

Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?

Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.

Discută despre o colaborare
  • Program Prelungit
Predare în limbă
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Învățământ
  • Normal
Vârsta minimă
3 ani
Parteneriat Edulio

Revendică profilul

Ești reprezentantul Grădiniţa Program Prelungit NR. 31? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.

Prezență clară în căutările părinților
Informații actualizate într-un singur loc
Fără costuri de listare inițială