
Viziunea unității
„Grădiniţa noastră își propune realizarea unei educații de calitate orientată spre valori democratice, un învățământ echitabil care oferă șanse egale de acces și reușită fiecărui copil, acoperind nevoia de cunoaștere, într-o lume a poveștilor, a jocului și a veseliei oferind pregătirea necesară pentru adaptarea la viața școlară și socială”
Viziunea grădiniței derivă din nevoile de educaţie, identificate la nivelul societăţii şi al comunităţii încă de la vârsta preşcolară, vizând următoarele aspecte:
- Dezvoltarea integrală şi individuală a copiilor preşcolari;
- Crearea unui climat de muncă şi învăţare stimulativ şi creativ;
- Garantarea pregătirii pentru adaptarea la viata şcolară şi socială.
Misiunea unității
Misiunea Grădiniței cu program prelungit nr. 8 Brașov este construirea unui sistem educativ deschis, modern care pune accent pe învățarea centrată pe copil, pe dezvoltarea liberă, integrată și armonioasă a personalității copilului, descoperirea propriei identități și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive în scopul valorificării potențialului și nevoilor concrete ale acestuia.
Desfășurarea activităților se realizează într-un mediu stimulativ și creativ, într-o „Căsuță a poveștilor”, o căsuță a bucuriei și a armoniei, dar mai ales a educației de calitate.
Citește părerile părinților despre Grădiniţa nr. 12A din Brasov și vezi cum a fost experiența lor în raport cu programul, facilitățile, comunicarea și atmosfera generală.
Nu există încă recenzii pentru Grădiniţa nr. 12A
Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.
Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.
Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.
Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.
Arată părinților recenziile primite
Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.
Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?
Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.
Program Scurt
Predare în limbă
- Romana
Tip Învățământ
- Normal
Explorează alte opțiuni similare
Revendică profilul
Ești reprezentantul Grădiniţa nr. 12A? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.