Grădinița Parfum de Tei 2

Grădinița Parfum de Tei 2

DE STAT
ACREDITATA

Descriere

MOTTO-UL GRĂDINIȚEI CU PROGRAM PRELUNGIT„PARFUM DE TEI” CLUJ-NAPOCA:

„Munca educațională incomensurabilă desfășurată cu copiii să ne fie cartea de vizită. Respect, înțelepciune, comunicare, bucurie, joc!”

VIZIUNEA

Grădinița cu Program Prelungit „Parfum de Tei” tinde să devină un centru de resurse educaționale și servicii oferite comunității prin interacțiunea cu mediul social , cultural și economic, care printr-o îmbinare echilibrată a tradiției cu noul și continuitatea, sa contribuie la formarea unor personalități armonioase, creative, atașate valorilor naționale și universale și totodată să contribuie la formarea cetățeanului european, democratic, performant.

MISIUNEA

Asigurarea dezvoltării normale și depline a copilului preșcolar aplicând metode moderne (VISIBLE LEARNING), valorificând potențialul fizic și psihic al fiecăruia, ținând cont de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală – jocul .

Îmbogățirea capacității copilului preșcolar de a intra în relație cu ceilalți copii și cu adulții,, de a interacționa cu mediul, de a-l cunoaște prin explorări, exerciții, încercări, experimentări.

Descoperirea de către fiecare copil a propriei identități și formarea unei imagini de sine pozitive.

Sprijinirea copilului preșcolar pentru a dobândi cunoștințe, capacități si atitudini necesare activități viitoare în școală, precum vieții sale ulterioare în societate.

Considerarea copilului în evoluția sa specific individuală și oferirea sprijinului educațional dar și uman, în fiecare etapă a dezvoltării sale.

Asigurarea unui act educaţional de performanţă, care să contribuie la formarea unei personalităţi autonome şi creative, la formarea unor copii sănătoşi, creativi, eficienţi, activi, cooperanţi care să se adapteze uşor la regimul muncii şcolare şi la orice situaţie în viaţă.

Flexibilitatea și creativitatea în abordarea situațiilor didactice, evitarea rutinei și acționarea în direcția transformării învățământului bazat pe informație și reproducerea ei într-un învățământ global, integrat și creativ, care are la baza educația.

Grădiniţa noastră asigură calitatea actului educaţional pentru toţi copiii, indiferent de etnie şi religie, respectă ritmul propriu de dezvoltare al preşcolarului oferind accesul fiecărui copil la educaţie.

Creăm un spaţiu optim de dezvoltare, investigare şi inovare prin:

  • Performanţă, profesionalism, prietenie,
  • Afecţiune, armonie, adaptabilitate, acceptare,
  • Respect, responsabilitate,
  • Flexibilitate, fericire,
  • Unitate, umanism,
  • Metode moderne,
  • Diversitate, deschidere, dezvoltare continuă
  • Educaţie de calitate, egalitate,
  • Transparenţă, toleranţă,
  • Eficienţă, echitate,
  • Integrare, implicare, incluziune.

Grădinița noastră este denumită dupa teii care străjuiesc falnici strada Decebal pe care se află, fiind amplasată în zona de centru a orașului Cluj-Napoca, aproape de mijloacele de transport în comun, fiind accesibilă pentru diferite zone. Ne desfășurăm activitatea in 3 locații.

Corpul A – este o construcție tip casă desfășurată pe un nivel, funcționează ca și grădiniță sub denumirea de Grădinița Nr. 2, iar în 1957 își schimbă denumirea în Grădinița Nr.57 sub patronatul Societății Carbochim. Apoi din 2008, primește denumirea de Grădinița cu Program Prelungit „Parfum de Tei”. Dispune de o curte mai mică interioară și în partea din față de o alta mai generoasă, frumos amenajată, cu spațiu verde cu acces pentru toate grupele, cu accesorii pentru petrecerea timpului liber. Are 5 săli de grupă, amenajate conform spaţiului aferent, 2 săli de mese, cabinet medical, un birou, vestiar, cameră depozitare, beci, 2 băi, bucătărie proprie, cămară, dependințe.

Corpul B – locație recent renovată complet, dispune de 3 săli de grupă, 2 săli de mese, dependințe, cu un parc interactiv frumos amenajat cu balansoare, tobogane, căsuțe, groapă cu nisip, spațiu pentru petrecerea timpului liber, spațiu verde cu pomi fructiferi, grădina cu flori.

Corpul C – este situat pe artera principală care leagă partea de est de cea de vest a orașului, clădirea P+E, fiind amplasată în zona cartierului Grigorescu. Aici își desfășoară activitatea 2 grupe, amenajate conform specificului grădiniței, 2 băi, bucătărie, spații de depozitare, cabinet medical, dependințe.

Grădinița este renumită în oraș prin calitatea actului educativ, prin cadre didactice calificate, bine pregătite profesional, apropiate de copii, empatice, cu o abordare holistică a educației preșcolarilor, centrată pe nevoile individuale și de grup. La nivelul grădiniței se desfășoară diverse acţiuni derulate împreună cu copiii, cu părinţii şi cu autorităţile locale, avem parteneriate și proiecte educaționale la care participăm mereu, organizăm concursul unității noastre ZAMBET, CULOARE SI VESELIE desfășurat anual din 2016, avizat la nivel județean, desfășurăm „Ziua porților deschise”, acțiuni de ajutorare a copiilor nevoiași,( „Dăruind vei dobândi!”), efectuăm vizite, excursii în diverse locații interesante și instructive pentru copii. Avem multiple acțiuni cu temă ecologică.

Oferim condiţii şi spaţiu educaţional de calitate; siguranţă şi protecţie pentru copii; program educaţional structurat conform Curriculum naţional şi cu respectarea specificului local; asigurarea unui curriculum echilibrat, realizat diferenţiat în funcţie de particularităţile individuale şi de vârstă ale preşcolarilor, fără discriminări de etnie religie, sex.

Cultura organizațională specifică nouă se bazează pe abordarea holistică a copiilor ca o condiție sine-qua-non.

Date Contact

Facilitati

  • Program Prelungit
  • Bucatarie proprie
  • Loc de joaca exterior
  • Asistenta Medicala

Program

Program Scurt
-
Program Lung
06:00-17:30

Detalii

Predare in limba
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Invatamant
  • Normal
Obține indicații

Link-uri care te-ar putea interesa:

  • Gradinite Private Cluj Napoca
  • Gradinite de stat Cluj Napoca
  • Gradinite cu predare in limba Engleza Cluj Napoca
  • Gradinite cu predare in limba Germana Cluj Napoca
  • Gradinite Montessori Cluj Napoca
  • Gradinite Waldorf Cluj Napoca
  • Crese Private Cluj Napoca
  • Crese de stat Cluj Napoca
  • Crese Montessori Cluj Napoca
  • Crese cu predare in Engleza Cluj Napoca
  • Crese cu predare in Germana Cluj Napoca
Creștem împreună!

Mulțumim că folosiți lista noastră cu instituții educaționale. Ne străduim să oferim acces la informații relevante și actualizate pentru a face procesul de căutare și selectare a instituțiilor cât mai simplu și eficient posibil. Dorim ca platforma noastră să fie utilă și relevantă, de aceea feedback-ul dumneavoastră este important pentru noi.

Reprezinți Grădinița Parfum de Tei 2?

Adăugăm instituții noi în fiecare zi, așa că dacă reprezentați una și doriți să actualizați gratuit profilul, nu ezitați să ne contactați.

Dacă nu gasiți profilul instituției dvs. va rugam sa anuntați pentru a adauga profilul gratuit.

Adăugați o instituție
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru.Politica de Cookies