Grădiniţa noastră asigură:
premisa accesului fiecărui copil la educaţie într-un mediu pedagogic adecvat;
baza de primire într-un sistem educaţional de care să beneficieze toţi copiii;
deschiderea pozitivă către valorificarea potenţialului individual şi orientarea dezvoltării fiecărui copil potrivit cu acesta.
Viziunea
Grădiniţa noastră, ca primă instituţie de educare şi instruire, în parteneriat şi cooperare cu actorii sociali, va avea uşile deschise pentru toţi copiii, în scopul introducerii acestora în ambianţa culturală a spaţiului social, căruia îi aparţine.
Deviza Noastră
Este uşor să înveţi a merge. Important este încotro te îndrepţi. Ştim că nu toţi copiii sunt la fel. Noi, împreună cu familia ta, te călăuzim spre reuşită şi împlinire, căci tu ne reprezinţi. „Lumea superioară a existenţei este munca creatoare prin care lăsăm în lume o urmă după ce nu vom mai fi, o operă care ne prelungeşte existenţa.” – Leonardo Da Vinci
Activitatea opțională
Intră în categoria activităţilor de dezvoltare personală
Intră în norma cadrului didactic
I se acordă o plajă orară de 0-1 activitate/săptămână
Programa unei activităţI opţionale poate fi elaborată de educatoare şI, în acest caz, va fi avizată de inspectorul de specialitate sau poate fi aleasă din oferta de programe opționale avizate de men sau de isj.
Activităţile extraşcolare
Se planifică şI desfăşoară lunar, cu participarea părinţilor şI a altor parteneri educaţionali din comunitate (autorităţI locale, biserică, poliție, agenţI economici, ong-uri etc.).
Înscrierea în învățământul preșcolar: An școlar 2024-2025
Orar primire dosare: Zilnic: 9:00- 16.00
Etape de înscriere
Etapa I: 27.05.2024-14.06.2024:
– 27.05.2024 – 31.05.2024 – colectare cereri de înscriere
– 03-05 iunie 2024- procesarea cererilor din faza I- prima opțiune
– 06-10 iunie 2024– procesarea cererilor din faza a iia- a doua opțiune
– 11 – 12 iunie 2024- procesarea cererilor din faza aiiia- a treia opțiune
Copiii respinșI în etapa I faza iii vor putea fi înscrișI pe locurile rămase libere pentru etapa a ii-a.
Afișarea rezultatelor șI a numărului de locuri libere după prima etapă de înscrieri: 14 iunie 2024, ora 14:00
Etapa ii : 17.06.2024-05.07.2024:
Afișarea rezultatelor șI a numărului de locuri libere după a doua etapă de înscrieri: 05 iulie 2024, ora 14:00
Etapa de ajustări: 19- 29 august 2024
A2Q
Pentru înscrierea în învățământul preșcolar anul școlar 2024-2025
Dosarul va cuprinde următoarele acte necesare înscrierii:
- Cerere- tip de înscriere eliberată de către unitate
Declarație-acord de înscriere semnată de ambii părințI/ reprezentant legal
Copie de pe certificatul de naștere al copilului;
Copie de pe actele de identitate ale părinților/reprezentantului legal;
Adeverință de angajat pentru fiecare dintre părințI/reprezentantul legal sau adeverință privind perioada concediului de creștere șI îngrijire a copilului, pentru tipul de program prelungit;alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere șI care sunt analizate în timpul procesului de înscriere
Certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, (dacă este cazul);
Folie de protecție
La dosarul de înscriere se adaugă, la începutul anului școlar, următoarele documente:
Adeverință de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic; adeverința este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învățământ;
Avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de ministerul sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat(ă) de medicul de familie al copilului înainte de a începe frecventarea unității pentru program prelungit.