La Fundaţia Calea Victoriei, discutăm despre antropologie, istorie, muzică, pictură, astronomie, filozofie, teatru, mistică şi orice alt subiect ne face plăcere să abordăm. Organizăm cursuri și evenimente pentru adulți, adolescenți și copii.

Cursuri pentru Copii & Adolescenți

Aveți copii curioși care vor să studieze și altceva decât ce le oferă programa școlară?

Alături de noi, copiii şi adolescenții descoperă subiecte variate, prezentate relaxat, cu accent pe creativitate, pe posibilitatea de a dezbate şi de a pune în context lucrurile aflate.

Până acum, peste 700 de elevi și liceeni din Bucureşti s-au bucurat de cursurile şi evenimentele Fundației Calea Victoriei. Lectorii noştri urmăresc mai ales formarea şi antrenarea gândirii critice şi stimularea curiozității şi a inițiativei personale.

Dacă programul cursurilor noastre nu se potrivește cu agenda familiei dumneavoastră, ne puteți scrie să stabilim o colaborare pentru Săptămâna Altfel. Copiii se vor putea bucura de activitățile noastre chiar la ei în școală.

 

Aici poți citi părerile altor părinți despre Fundatia Calea Victoriei și poți înțelege mai bine experiența reală legată de program, organizare, categorii și interacțiunea cu instructorii.

Fii primul care spune cum a fost

Nu există încă recenzii pentru Fundatia Calea Victoriei

Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.

Durează 2 minuteAjuți alți părințiContează experiențele reale

Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.

Comunitatea Edulio
Ajută-i pe alți părinți cu o sugestie rapidă
Dacă ai observat o informație care nu mai este actuală pe profilul Fundatia Calea Victoriei, trimite-ne o sugestie. O verificăm și, dacă se confirmă, o actualizăm — astfel toată comunitatea primește date corecte.
ProgramTelefonAdresăEmail / WebsiteTarife
Sugestiile sunt analizate înainte de publicare.
Durează sub 1 minut.
Dă mai departe dacă ți-a fost util

Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.

Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.

Sau urmărește Edulio pentru noutăți și recomandări:

Instrument pentru instituții

Arată părinților recenziile primite

Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.

⭐ Scorul se afișează după încărcare
Ads

Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?

Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.

Discută despre o colaborare
  • Dezvoltare Personala
  • Actorie
  • Teorie Muzicala
  • Dans
  • Științe și Explorare
Luni
10:30 - 20:30
Marți
10:30 - 20:30
Miercuri
10:30 - 20:30
Joi
10:30 - 20:30
Vineri
10:30 - 20:30
Sâmbătă
Închis
Duminică
Închis
Parteneriat Edulio

Revendică profilul

Ești reprezentantul Fundatia Calea Victoriei? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.

Prezență clară în căutările părinților
Informații actualizate într-un singur loc
Fără costuri de listare inițială