Cresa Paradisul Prichindeilor 1
Creșă
Întrebarea pe care şi-o adresează fiecare părinte atunci când a sosit momentul de a se despărţi” de minunea din viaţa lui, este „Oare încotro să mă îndrept?”, ”Mă poate ajuta cineva?”, „În mâinile cui să-mi las copilul?”, „Oare să îndrăznesc?”
Înţelegem frământările fireşti care apar în acesată perioadă astfel dorim și ne străduim să venim în ajutorul dumneavoastră. Încercăm ca prin înţelegere, cooperare şi multă, multă răbdare să întemeiem o lume nouă pentru copil, care să fie percepută de acesta ca o a doua familie.
Personalul nostru este deschis şi empatic, încearcă să vină în întâmpinarea părinţilor prin răspunsurile la întrebărilor acestora, dar este în acelaşi timp preocupat şi de dobândirea achiziţiilor legate de autonomia personală pe care o vizăm în mod special la această vârstă.
Fiecare copil se adaptează la noul mediu într-un ritm propriu. Părinţii sunt consiliaţi şi ajutaţi în vederea depăşirii cu uşurinţă a acestei etape. Consilierul grădiniţei facilitează adaptarea copilului la noul mediu printr-un program personalizat în funcţie de nevoile copilului.
Odată depăşită acesată perioadă dorim ca bebeluşul sensibil şi delicat, mereu dependent de prezenţa familiei, să devină un copil autonom, cu personalitate şi perspective proprii. Acordăm atenţie deosebită dezvoltării sociale, emoţionale, fizice şi psihice.
Părinţii sunt informaţi în permanenţă asupra programului zilnic şi săptămânal desfăşurat la grupă, prin afişarea la avizier a planificării săptămânale şi transmiterea unor fotografii reprezentative din cadrul activităţilor.
Aici poți citi părerile altor părinți despre Cresa Paradisul Prichindeilor 1 și poți înțelege mai bine cum arată experiența de zi cu zi, de la program și facilități până la comunicarea cu echipa.
Nu există încă recenzii pentru Cresa Paradisul Prichindeilor 1
Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.
Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.
Alegerea unei instituții e mai ușoară când ai informații clare.
Dacă ți-a fost util ce ai găsit aici, poți trimite pagina mai departe unui alt părinte aflat în aceeași căutare. Iar dacă vrei să descoperi în continuare locuri, noutăți și recomandări, ne găsești și pe social media.
Arată părinților recenziile primite
Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.
Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?
Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.
- Program Prelungit
- Dans
- Inot
- Limbi Straine
- Pictura
Program Lung
Predare în limbă
- Romana
Tip Învățământ
- Normal
Explorează alte opțiuni similare
Revendică profilul
Ești reprezentantul Cresa Paradisul Prichindeilor 1? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.