
Funny Club este un spațiu care oferă încredere și sigurantă, în care au loc activități educativ-recreative pentru copii, prin intermediul cărora aceștia se pot dezvolta și pot lega prietenii solide.
Oferim copiilor din grupa de vârstă 6-11 ani o a doua casă, având în vedere că vor petrece o jumătate de zi în centrul nostru, un loc unde pot îmbina joaca cu învățatul, unde își pot dezvolta creativitatea și imaginația, unde vor lega prietenii și unde se vor simți apreciați și în siguranță, un loc pe care și-l vor aminti cu plăcere la terminarea ciclului primar.
Aici poți citi părerile altor părinți despre After School Funny Club și poți înțelege mai bine cum este experiența reală legată de program, activități, organizare și comunicare.
Nu există încă recenzii pentru After School Funny Club
Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.
Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.
Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.
Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.
Arată părinților recenziile primite
Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.
Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?
Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.
- Limbi Straine
Program Scurt
Predare în limbă
- Romana
Tip Învățământ
- Normal
Revendică profilul
Ești reprezentantul After School Funny Club ? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.