Kids Learning Center este un centru cultural-educativ pentru copii, unde aceștia vor intalni personal dedicat, deschis, cooperant, oameni care știu să zâmbească, să asculte nevoile micuților și să se joace cu ei, îmbinând studiul cu mișcarea și relaxarea. 

Kids Learning Center oferă program BeforeSchool, AfterSchool și Școală de vară.

Activitatea se desfășoară într-un mediu adecvat nevoilor școlarilor, cu dotări adaptate caracteristicilor de vârstă și de dezvoltare ale copiilor.

Kids Learning Center vine în sprijinul părinților organizând eficient timpul copilului în afara orelor de școală. Prin programele noastre asigurăm confort și continuitate pentru copiii care frecventează cursurile școlii primare – clasa P- IV.  

  

Ne dorim să–i determinăm pe cei mici să învețe să-și gestioneze singuri timpul, pentru a reuși să facă ceea ce orice copil dorește: să se joace! De altfel scopul nostru este să îi invățăm pe cei mici cum să învețe, deoarece orice demers educativ trebuie să fie centrat pe elev, pe dezvoltarea acelor abilități de a manevra anumite instrumente și tehnici pentru a duce la bun sfârșit un traseu educațional de scurtă sau lungă durată. Într-un astfel de mediu educaţional, atractiv şi stimulativ, securizat şi cât mai apropiat mediului familial, încercăm să oferim servicii de calitate, în modul de abordare a triadei copil-şcoală-părinte.  

  

Locaţia noastră beneficiază de un spaţiu amenajat corespunzător nevoilor copiilor, atât în ceea ce priveşte activităţile educaţionale, cât şi momentele de odihnă şi relaxare. Sălile oferă confortul unui cămin, iar cei mici pot servi masa după un meniu diversificat, conceput special pentru ei de cătru un expert în nutriție și estetică gastronomică.  

 

Servicii:
* transport în siguranță –  Preluăm copii de la școlile gimnaziale nr: 142, 156, 160 – Sfânta Treime, 174 – Constantin Brâncuși, 198 – Regina Maria, Petru Rareș (Chiajna).
* alimentație echilibrată (mâncarea este pregătită în bucătăria proprie).
* jocuri și programe de activități recreative pentru copii;
* pregătirea temelor asistată de personal de specialitate;
* loc de joaca pentru copii în aer liber, în curtea after school-ului (~300mp spațiu verde), în zonă liniștită și sigură;
* informare completă asupra evoluției școlare a elevului;
* opționale: cursuri limbi straine, pictură, dans, aikido. înot, matematică. dezvoltare personală, robotică, etc.
* club/școala de vară.

Dotari:

* curte interioara cu spatiu de joaca (~300mp)
* imobil proaspăt renovat, luminos și spațios;
* cinci săli de curs dotate cu mobilier modern și alte mijloace caracteristice desfășurării actului educațional în cele mai bune condiții;
* bucătarie;
* patru grupuri sanitare;
* sală de relaxare;
* sală activitați opționale.

Aici poți citi părerile altor părinți despre After School Kids Learning Center și poți înțelege mai bine cum este experiența reală legată de program, activități, organizare și comunicare.

Fii primul care spune cum a fost

Nu există încă recenzii pentru After School Kids Learning Center

Dacă ai avut deja experiență cu această instituție, câteva rânduri sincere pot fi exact ajutorul de care are nevoie următorul părinte.

Durează 2 minuteAjuți alți părințiContează experiențele reale

Nu trebuie să fie perfectă. O părere sinceră și clară este suficientă.

Comunitatea Edulio
Ajută-i pe alți părinți cu o sugestie rapidă
Dacă ai observat o informație care nu mai este actuală pe profilul After School Kids Learning Center, trimite-ne o sugestie. O verificăm și, dacă se confirmă, o actualizăm — astfel toată comunitatea primește date corecte.
ProgramTelefonAdresăEmail / WebsiteTarife
Sugestiile sunt analizate înainte de publicare.
Durează sub 1 minut.
Dă mai departe dacă ți-a fost util

Știm cât e de greu să cauți și să compari opțiuni pentru copilul tău.

Dacă ai ajuns aici, probabil ești în etapa în care cauți și compari opțiuni. Dacă ți-a fost util, îl poți trimite și altor părinți care sunt în aceeași căutare.

Sau urmărește Edulio pentru noutăți și recomandări:

Instrument pentru instituții

Arată părinților recenziile primite

Afișează scorul și recenziile primite pe Edulio direct pe site-ul instituției sau distribuie-le ușor în social media.

⭐ Scorul se afișează după încărcare
Ads

Vrei să ajungi la părinții care caută activ soluții?

Edulio conectează servicii dedicate copiilor cu familiile care au nevoie de ele — fără reclamă generală, fără risipă.

Discută despre o colaborare
  • Dezvoltare Personala
  • Limbi Straine
  • Transport
Program Mediu
11:00 - 18:00
1750lei/lună
Program Lung
08:00 - 18:00
2150lei/lună
Predare în limbă
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Învățământ
  • Normal
Vârsta minimă
6 ani
Parteneriat Edulio

Revendică profilul

Ești reprezentantul After School Kids Learning Center? Actualizează datele gratuit, adaugă fotografii recente și transformă vizitatorii în înscrieri.

Prezență clară în căutările părinților
Informații actualizate într-un singur loc
Fără costuri de listare inițială